marți, 7 decembrie 2010

Zi de sărbătoare

       În fiecare an, în data de 6 decembrie, Parohia Bucu, jud. Ialomiţa îşi sărbătoreşte hramul, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ocrotitorul localităţii, Sf. Ierarh Nicolae.

       Fireşte că nici anul acesta nu a făcut excepţie, în ciuda premiselor negativiste, anunţate de vremurile grele spre care ne-au abătut situaţia financiară a ţării.

       Astfel, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, biserica parohială era plină de creştini dreptmăritori, veniţi în număr mai mare decât de obicei să participe la slujba utreniei şi apoi la Sf. Liturghie, săvârşite de cei doi vrednici slujitori, părintele paroh Badea Gabriel şi părintele Hertz Daniel. La strană, au dat răspunsurile cântăreţii Avram Dorin, Vasile Marian şi Ilie Romeo; iar paraclisier a fost Hertz Mihai, fiul părintelui Daniel.  
      
       Trebuie menţionat şi aportul vocal al credincioşilor, care a făcut să răsune biserica la cântarea troparului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor...”, dar mai ales la răspunsurile cuvenite la Sf. Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt parenetic rostit de părintele Hertz Daniel, în încheierea căruia s-au adus mulţumiri atât celor care au contribuit la realizarea hramului, cât mai ales doamnei Lepădătescu Haretia, care şi anul acesta a sporit zestrea bisericii parohiale, donând două policandre mici şi o icoană argintată cu Maica Domnului.

       Apoi, toţi cei care au participat la slujbă, cinstind pe Sf. Nicolae, aşa cum se cuvine unui ocrotitor, au mers la agapa frăţească de care s-a ocupat un grup de femei bine-credincioase, coordonate de doamna preoteasă Hertz Gabriela şi de doamna Radu Ioana, care au lăsat pentru o binecuvântată pricină rolul Mariei, şi s-au îmbrăcat în haina de slujitoare a Martei.

       Aici s-au alăturat sărbătorii, domnul primar Ion Drăguşin şi domnul profesor de religie Marin Sebastian, însoţit de un grup de elevi ai şcolii, care ne-au încântat cu un microrecital de colinde. De menţionat că şi şcoala din localitate, se află de câţiva ani, tot sub atenta ocrotire a Sf. Ierarh Nicolae.

               Sfinte Ierarhe Nicolae, rogă-te lui Dumnezeu pentru noi!



A consemnat studentul teolog Ilie Aurelian Romeo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu