duminică, 7 decembrie 2014

Slujba de resfințire a bisericii

       Duminică, 23 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia noastră pentru sfinţirea lucrărilor exterioare ale bisericii, întocmirea Sfintei Mese, sfinţirea picturii şi a catapetesmei bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Programul liturgic a început cu slujba de întocmire a Sfintei Mese și sfințirea Proscomidiarului, urmată de Sfânta Liturghie, la care au participat preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernici părinţii consilieri Florin Daniel Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, părinți profesori de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, părinții protopopi Dumitru Drăghici, Protopop de Slobozia și Necula Marian, Protopop de Oltenița, preoţi și diaconi.
 
         Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de părintele inspector eparhial Cătălin Stanciu.
 
          În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Valentin Cristian Ciobanu pe seama parohiei Ulmeni, Protopopiatul Oltenița.
         În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a bogatului care i-a rodit țarina, despre îndemnul și porunca Mântuitorului de a ne îmbogăți în Dumnezeu, prin credință, nădejde și dragoste, și în călătoria spirituală a acestui Post să-L mărturisim pe Hristos, prin faptele noastre, ca Dumnezeu și Mântuitor.
        Preasfinția Sa a oferit „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler”, domnului Ion Drăgușin primarul comunei Bucu, ctitor de biserică. S-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai acestei biserici. După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Eparhiei noastre, urmat de soborul de preoţi, diaconi și credincioșii prezenți la slujbă, au înconjurat lăcaşul de cult și a sfințit lucrările exterioare, pictura și catapeteasma bisericii.







sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Vă așteptăm la slujba de sfințire a bisericii

Transmitem spre știința iubitorilor de Hristos din comuna Bucu și din parohiile vecine că duminică, 23 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a bisericii noastre.
Vă așteptăm la împreună-rugăciune!







duminică, 28 septembrie 2014

Sfânta Nou Muceniță Achilina din Zagliveri


      
Sfânta Achilina s-a nascut in anul 1745 și a crescut în satul Zagliveri de lângă Tesalonic, unde viețuiau greci și turci. Părinții ei au fost creștini evlavioși. Mama sa a învățat-o încă din primii ani ai copilăriei să trăiască o viață după poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, încă din fragedă pruncie, Achilina Îl iubea pe Hristos și se ruga fierbinte să-i dea putere ca să nu se lepede niciodată de El.

       Într-o zi, s-a întâmplat ca tatăl sfintei să se certe cu un vecin turc, care, înfuriat fiind, l-a lovit cu putere și l-a ucis pe loc. Atunci l-au prins străjerii turci și l-au dus la pașa Tesalonicului. Când pașa a văzut că acuzatul se teme pentru viața sa și dorește să scape din mâinile acuzatorilor, i-a spus:


-Îți recomand să îți schimbi credința și să devii turc, numai așa îți voi putea ierta crima pe care ai săvârșit-o! Dacă refuzi, atunci voi porunci să fii ucis prin același mod cu care l-ai ucis pe vecinul tău!

-Pașă al meu, voi deveni turc chiar în acest moment numai să nu-mi faci niciun rău!
Astfel s-a lepădat de credința Ortodoxă, purtând și fesul (turbanul) turcesc pentru a scăpa de osândirea la moarte.

       Mama sfintei s-a întristat profund pentru trecerea la islam a soțului ei, și, din acest motiv, a continuat și cu mai multă râvnă să o învețe pe fetița sa cum să-L mărturisească pe Hristos cu bărbăție și credință. Urmând cuvintele mamei sale copila a prins curaj și a început să se roage cu și mai mare bucurie.

       Când tânăra Achilina a ajuns la vârsta de 18 ani, turcii l-au obligat pe tatăl sfintei să o turcească și pe aceasta. Acela, temându-se să nu-i refuse, le-a făgăduit că va face orice ca s-o convingă. Atunci s-a dus la ea și i-a spus:
- Fata mea, turcii îmi cer în fiecare zi să te conving să treci la religia musulmană. Eu am facut-o primul, iar acum e rândul tău. Te rog să faci asta cât mai repede ca să nu mă imboldească de fiecare dată când mă văd.
Atunci sfânta i-a răspuns fără nicio ezitare:

_Crezi că sunt puțin credincioasă ca și tine să mă lepăd de Ziditorul și Făcătorul lumii, de Domnul Iisus Hristos care a îndurat răstignire și moarte pentru noi? Sunt gata să rabd orice chin, chiar și moarte, pentru dragostea Mântuitoului meu Iisus Hristos.

       Tatăl său, când a văzut că nu a reușit să o convingă, s-a dus la turci și le-a spus să-i facă orice vor ca să-i schimbe religia. Imediat după aceasta, turcii s-au dus acasă la Achilina ca să o prindă. Mama sfintei i-a văzut înainte să sosească și și-a dat seama care este scopul vizitei lor. Atunci s-a apropiat de fată și i-a spus emoționată:

_Dulcea mea Achilina, în fiecare zi te-am învățat să păstrezi credința în Mântuitorul Hristos și să nu-L trădezi niciodată. În fiecare zi roagă-te la Mântuitorul ca să îți dea putere să nu te lepezi așa cum a făcut tatăl tau. Acum a sosit ceasul să faci ceea ce ai învățat și să arăți bărbăție!

Sfânta și-a îmbrățișat mama și, cu lacrimi curgând pe față i-a spus:
_Nu te teme maica mea, nu am cum să uit iubirea Mântuitorului meu! Dumnezeu va fi cu mine și mă va întări. Să te rogi pentru mine!

        Între timp, turcii au ajuns și au bătut la ușă întrebând de Achilina. Sfânta s-a predat în mâinile lor în timp ce mama sa îi urma plângând până la locul unde avea să aibe loc judecata. Turcii au condus-o pe sfânta la judecător, dar pe mama sa nu au lăsat-o să intre.

       Judecătorul i-a poruncit să se lepede de Hristos și să îmbrățișeze credința musulmană, dar sfînta a refuzat. Atunci judecătorul s-a mâniant și a poruncit să o dezbrace de la brâu în sus, apoi să o lege de un stâlp și să o lovească cu varga. Călăii turci au început să o bată cu cruzime mai mult timp, dar sfânta a rămas nevătămată.

       După aceasta, turcii au adus-o în fața judecătorului și au încercat, prin diferite făgăduințe, lingușiri și daruri să o facă musulmancă.
De asemenea, un turc bogat, văzându-i frumusețea și minunându-se de curajul ei, i-a zis:

_Fă-te turcă iar eu am să te căsătoresc cu fiul meu. Dacă accepți propunerea mea vei trăi totdeauna fericită alături de el. Însă Achilina a îndurat cu bucurie bătăile pentru dragostea Mântuitorului și s-a arătat dezinteresată de propunerile viclene ale turcilor. De aceea, judecătorul s-a enervat la culme și a poruncit să o bată mai tare și pentru vreme mai îndelungată. Trupul muceniței-fecioare s-a umplut de răni și sânge iar haina care mai rămăsese pe ea s-a rupt de tot. Însa sfânta a rămas neclintită în hotărârea ei.

Apoi, pentru a treia oară, au adus-o în fața judecătorului care i-a zis:

_Achilina, nu am răbdare să te mai rog. Ori te vei face musulmancă, ori îți voi rupe oasele unul câte unul!
Atunci sfânta a răspuns cu mărime de suflet:
_Ce are frumos credința voastră ca să mi-o schimb pe a mea?
Să mă lepăd de Hristosul meu și să cred în falsele minuni ale credinței voastre? Niciodată! Voi sunteți răi și nepocăiți!

       Când au auzit aceste cuvinte cu toții sau rușinat și au amuțit. Nu știau ce să mai spună în fața cuvintelor pline de adevăr și înțelepciune. Și cum erau înfuriați au bătut-o pentru a treia oară așa de cumplit încât sfânta era pe punctul de a muri. Atunci au încredințat-o unui creștin ce se afla de față să o ducă înapoi acasă.
Când a văzut-o mama sa în ce stare se află a îmbrățișat-o și i-a zis:
_Ce ți-au făcut fetița mea cea bună!
Sfânta și-a deschis ochii și i-a răspuns:
_Ce altceva să fac măicuța mea, decât ceea ce m-ai învățat. Mi-am mărturisit credința!

       Imediat, mama sa i-a mulțumit lui Dumnezeu iar sfânta și-a dat sufletul Stăpânului Hristos, luând cununa muceniciei la 27 septembrie 1764. În ziua următoare creștinii au luat sfintele moaște spre a le ingropa. Atunci trupul sfinte a început să răspândească o minunată mireasmă și toți creștinii l-au slăvit pe Dumnezeu. De asemenea, în acea noapte a coborât o lumină din cer care a strălucit pe mormântul sfintei, ca o stea luminoasă. Cu aceste minuni a slăvit-o preabunul Dumnezeu, arătând că a fost mulțumit de viața și de mărturisirea sfintei Achilina.
       Biserica noastră face pomenirea sfintei mucenițe-fecioare Achilina din Zagliveri la 24 septembrie.

(Text preluat de pe site-ul Sfintei Sihăstri Pantokrator, Melissohori, Grecia)

luni, 15 septembrie 2014

Piedici în calea Spovedaniei


Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nici o instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.
El ştie că suntem neputincioşi şi cădem cu uşurinţă în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.
Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte gânduri, numai să nu alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.
Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.
Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:
1.      În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.
2.      Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai recunoaşte starea de păcat.
3.      Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!
4.      Înainte de a merge efectiv la duhovnic pentru a ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!
5.      Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de încercări. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. Ar trebui să fim cu mare băgare de seamă şi să ieşim de sub epitrahilul preotului curaţi de toată întinăciunea, pentru că e posibil ca spovedia tocmai încheiată să fie ultima dinaintea judecăţii. Spun Sfinţii Părinţi că nu suntem siguri că ne vom mai învrednici de marele dar al unei alte spovedanii. Ca un sfat practic, duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre.
6.      Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, aceasta e ruşinea    de la Dumnezeu.
7.      Societatea contemporană, aflată în plin proces de secularizare, vine cu altă „modă”. Se aude tot mai des îndemnul: „Mergi la psiholog!” Acesta este sfatul pe care mulți dintre noi îl dau celor apropiați aflați în perioade de grea încercare. Greşeala nu constă în faptul că recomandăm apelarea la sfaturile unui psiholog, pentru că şi acesta e lăsat de Dumnezeu, ci în faptul că se lasă pe plan secund dorinţa de a căuta vindecare la Dumnezeu. La fel ca în cazul altor boli, Biserica ne învaţă ca întâi să alergăm la ajutorul lui Dumnezeu și apoi la cel al oamenilor. De aceea, în cazul depresiilor, de folos este să alergăm întâi la duhovnic, pentru că, în afară de starea de liniște, duhovnicul are puterea de a conferi o stare superioară şi mântuitoare, adică starea de iertare a păcatelor. Psihologul, numit de unii învățați, „duhovnicul fără epitrahil”, adică fără harul dezlegării păcatelor, nu poate aduce decât o alinare temporară a depresiei. Ștergerea durerii vine numai prin lucrarea harului lui Dumnezeu.
8.      Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că e mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.
9.      Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.
10.  Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără a impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.
11.  Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.
12.  Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!
13.  Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din jurul nostru. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.
14.  Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.
15.   Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.
16.   Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat, trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care ni l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu sunt puţine cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.
          Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie trecem peste multe piedici. De aceea, creştine, aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea. Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele.

duminică, 18 mai 2014

ACATISTUL SFÂNTULUI EFREM CEL NOU

Condacul 1:
Să se bucure credincioşii şi să se veselească, mulţumindu‑I lui Dumnezeu pentru aflarea sfintelor moaşte ale mult‑păti­mi­torului mucenic Efrem, prin care se revar­să mulţime de minuni şi se arată mul­ţi­me de tămăduiri, şi să îi cânte în­tr‑un glas robului Său: Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Icosul 1:
Văzut‑a stareţa Macaria cereasca procesiune în care sfintele tale moaşte erau pur­tate cu evlavie de oamenii pe care i‑ai aju­tat în multe feluri. Cine poate spune câţi bolnavi au scăpat de suferinţele lor prin rugăciunile tale? Sau câţi copii s‑au izbă­­vit de bolile care îi apăsau? Sau câţi oa­meni au biruit încercările prin care treceau, alergând la tine? Pentru care îţi cântăm:
Bucură‑te, că, mult pătimind pentru Hristos, ai primit cununa cea neveştejită;
Bucură‑te, că sângele tău mucenicesc a dat roadă în ogorul Bisericii;
Bucură‑te, că aflarea sfintelor tale moaşte a adus bucurie creştinilor;
Bucură‑te, că din icoanele tale izvorăsc lacrimi şi mir;
Bucură‑te, că, prin aceasta, vedem că nu te‑ai depărtat de noi;
Bucură‑te, că s‑au înălţat multe biserici şi paraclise cu hramul tău;
Bucură‑te, nădejde a celor înviforaţi de deznădejde şi de necredinţă;
Bucură‑te, că te‑ai arătat tinerei care s‑a închinat la moaştele Sfântului Ioan Rusul;
Bucură‑te, că ea a cunoscut că sfinţii împreună‑lucrează spre folosul oamenilor;
Bucură‑te, că le‑ai cerut celor pe care i‑ai ajutat să nu treacă sub tăcere minunile tale;
Bucură‑te, cel ce ai leacuri pentru toate felurile de boli;
Bucură‑te, că vestea despre harismele tale în tot pământul s‑a răspândit;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 2‑lea:
„Ieşi afară, Lazăre, prietene iubit”, a auzit în vis bolnava glasul tău, ca oarecând Lazăr din Evanghelie glasul Mântuitorului, şi, după ce s‑a tămăduit, văzând chipul tău zugrăvit în icoană, te‑a recunoscut cu bucurie. Şi, dând mărturie despre ajutorul tău, i‑a îndemnat pe oameni să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 2‑lea:
Te‑ai arătat mamei copilului bolnav, zicându‑i: „Sunt Efrem. Tot timpul mă gândesc la tine”. O, de ne‑am învrednici şi noi de un asemenea dar ceresc… Ştiind că mare este iubirea pe care o arăţi celor credin­cioşi, îndrăznim să te rugăm să porţi de grijă şi sufletelor noastre şi zicem către tine:
Bucură‑te, că, urmând Sfântului Efrem Sirul, te‑ai făcut alăută duhovnicească;
Bucură‑te, vrednic ucenic al Mântuitorului Hristos, biruitorul morţii;
Bucură‑te, propovăduitorule al credinţei în înviere;
Bucură‑te, că pomenirea ta o prăznuim cu mare cinste;
Bucură‑te, dar făcut de Dumnezeu poporului credincios;
Bucură‑te, că ai defăimat credinţa agarenilor şi L‑ai mărturisit pe Hristos;
Bucură‑te, că, prin răbdarea ta, te‑ai arătat mai puternic decât prigonitorii tăi;
Bucură‑te, că sfintele tale moaşte sunt mărturie a sfinţeniei tale;
Bucură‑te, că racla ta este propovăduitoare a vieţii veşnice;
Bucură‑te, că ne călăuzeşti spre învierea duhovnicească;
Bucură‑te, sabie ascuţită care taie spinii păcatelor care ne apasă;
Bucură‑te, foc care arde pleava din ţarina sufletelor noastre;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 3‑lea:
Am aflat de tânăra pe care ai chemat‑o în chip minunat la mănăstirea ta, ca să se închine la sfintele tale moaşte şi să o binecuvântezi, şi ştim că ai vindecat‑o de boala ei după ce a stăruit în rugăciune către tine. Iar noi suspinăm după cerescul tău ajutor, sfinte, vrând să trăim şi noi acoperiţi de binecuvântarea ta, ca să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 3‑lea:
Te‑ai arătat în vis femeii care s‑a rugat ţie pentru a scăpa de cancer şi i‑ai spus: „De acum înainte voi fi ocrotitorul tău”, şi ea s‑a întărit în credinţă. Fii de acum înainte şi ocrotitorul nostru, sfinte, şi ajută‑ne pe noi şi pe toţi creştinii, pe toţi ierarhii şi preoţii, pe toţi monahii şi mirenii, pe părinţi şi pe copii să cunoască darul dat ţie de la Dumnezeu, ca să îţi aducă laude ca acestea:
Bucură‑te, că L‑ai iubit pe Hristos şi El ţi‑a dat darul iubirii jertfelnice;
Bucură‑te, chemare tainică a pelerinilor spre mănăstirea ta;
Bucură‑te, că de multe ori te‑ai arătat în chip minunat celor ce aveau nevoie de ajutor;
Bucură‑te, că ne înveţi să nu căutăm iubi­re de la oameni, ci de la Dumnezeu;
Bucură‑te, că sufletul tău este plin de iubi­re dumnezeiască pentru noi;
Bucură‑te, că de la tine învăţăm să lepă­dăm voia noastră cea rea;
Bucură‑te, cel ce alungi dezbinarea dintre credincioşi;
Bucură‑te, că ne înveţi să preţuim iubirea pentru aproapele mai mult decât drep­ta­tea;
Bucură‑te, că îi binecuvântezi pe cei care îşi împlinesc făgăduinţele cucernice;
Bucură‑te, mângâietorule al celor neputincioşi şi neajutoraţi;
Bucură‑te, stavilă împotriva celor care vor să facă rău;
Bucură‑te, că, prin chemarea numelui tău, arătările drăceşti se risipesc;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 4‑lea:
Femeia care îţi ceruse o cruce pe care să o poată duce a primit crucea naşterii celui de‑al doilea prunc, deşi vreme de opt ani pântecele ei fusese sterp. Şi ea, îndem­nân­du‑i pe soţi să aducă pe lume copii şi să îi crească spre slava lui Dumnezeu, fără să se teamă de greutăţi, I‑a cântat lui Dum­ne­zeu: Aliluia!
 
Icosul al 4‑lea:
Şapte ani s‑a rugat Domnului tânăra Sofia, pentru a‑i face un copil soţului ei, şi sufletul ei se umpluse de deznădejde, dar, rugându‑se ţie, ai ajutat‑o. Şi când, după naştere, pruncul s‑a îmbolnăvit, doctorii au spus că va muri, însă mama a răspuns cu nădejde că pruncul nu va păţi nimic rău, căci este copilul promis de tine. Şi nu ai ruşinat credinţa ei, ci ai ruşinat ştiinţa docto­rilor, căci pruncul s‑a vindecat şi mama ţi‑a cântat unele ca acestea:
Bucură‑te, doctor trimis de Dumnezeu la căpătâiul celor bolnavi;
Bucură‑te, că femeia care ţi‑a cerut o cruce pe care să o poată duce a mai adus pe lume un copil;
Bucură‑te, că îi ajuţi pe cei căsătoriţi să lepede frica de a avea copii;
Bucură‑te, că îi înveţi să caute voia lui Dumnezeu şi să se lepede de voia lor;
Bucură‑te, că pe copilul care îşi unsese picioarele cu ulei de la mănăstirea ta l‑ai ferit de moarte năprasnică;
Bucură‑te, că pe pruncul despre care doctorii au spus că va orbi şi va avea mintea tulburată l‑ai însănătoşit;
Bucură‑te, că vindeci nu numai trupurile, ci şi minţile bolnave;
Bucură‑te, că îi faci pe doctorii neiscusiţi mai pricepuţi decât pe doctorii cu nume mare;
Bucură‑te, cel ce primeşti rugăciunile bolnavilor şi ale doctorilor;
Bucură‑te, că îi cercetezi pe cei mistuiţi de fierbinţeala bolii;
Bucură‑te, că, prin lucrarea ta, se biruieşte rânduiala firii;
Bucură‑te, leac ceresc care alungi orice boală şi durere;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 5‑lea:
Mult s‑au întristat părinţii lui Eftimie când copilul a început să nu îi mai recunoască, să îi muşte şi să îi lovească şi, îm­bol­năvindu‑se din ce în ce mai rău, doctorii au mărturisit că nu se pricep să îl ajute. Dar, după ce rudele lui s‑au rugat ţie, te‑ai arătat de trei ori în camera de spital şi boala a început să se stingă, până ce copilul s‑a tămăduit şi toţi I‑au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
 
Icosul al 5‑lea:
Când puţin‑credincioşii doctori au spus că pruncul purtat în pântece de preoteasa părintelui Mihail are mari probleme de sănătate şi i‑au ispitit pe părinţi să se învoiască la păcatul prunc‑uciderii, părintele i‑a zis: „Vom fi răsplătiţi dacă Dumnezeu va lăsa să ducem o cruce aşa de grea cum ne‑a spus doctorul”. Dar, pentru rugăciunile lor, i‑ai ajutat şi copilul s‑a născut sănătos, iar mai apoi a primit la botez numele tău şi preotul ţi‑a adus împreună cu preoteasa laude ca acestea:
Bucură‑te, floare a raiului care înmiresmezi casele creştinilor;
Bucură‑te, că părintele Mihail a cunoscut puterea rugăciunilor tale;
Bucură‑te, că preoteasa lui a propovăduit minunile tale;
Bucură‑te, că te rogi pentru noi să primim întărire în credinţă;
Bucură‑te, că ne îndrumi să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de doctori;
Bucură‑te, că prin rugăciunile tale copiii care erau pe patul de moarte s‑au tămăduit;
Bucură‑te, că îi fereşti de moarte năprasnică pe cei pentru care ne rugăm ţie;
Bucură‑te, liman al sufletelor îngenuncheate de suferinţă;
Bucură‑te, cel ce ştergi ochii înlăcrimaţi ai părinţilor ispitiţi de deznădejde;
Bucură‑te, cel ce alungi demonii din copiii îndrăciţi;
Bucură‑te, că la tine caută uşurare cei chinuiţi de duhurile necurate;
Bucură‑te, fierbinte rugător pentru neamul creştinesc;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 6‑lea:
„Nu acum, mamă, alţi copii, ci îngrijeşte‑te doar de noi”, au spus într‑un glas cei şase copii care au auzit‑o pe mama lor promiţându‑ţi că, dacă se va vindeca de boala ei, va mai face un copil şi îi va pune numele tău. Dar femeia, primind ajutorul ce­rut, nu a ascultat de cuvintele egoiste ale copiilor, ci de glasul conştiinţei, şi şi‑a ţi­nut făgăduinţa, lăudându‑L pe Dumnezeu şi zicând: Aliluia!
 
Icosul al 6‑lea:
Zece prunci muriseră în pântecele femeii ce purta numele Evangheliei, unul mu­ri­se după naştere şi doar unul singur rămăsese în viaţă şi, când femeia a zămislit din nou, doctorii i‑au cerut să renunţe la prunc. Dar ea şi‑a pus nădejdea în Dum­ne­zeu şi în rugăciunile tale, răbdând prigo­nirile bărbatului ei care o sfătuia să se împovăreze cu păcatul prunc‑uciderii. Răbdarea i‑a fost încununată şi a adus pe lume o fetiţă, pentru care minune te lăudăm zicând:
Bucură‑te, că, biruind ispitele, femeia a adus pruncul pe lume;
Bucură‑te, cel ce ajuţi mamele în vremea sarcinii şi în vremea naşterii;
Bucură‑te, că fereşti mamele credincioase de păcatul prunc‑uciderii;
Bucură‑te, că, ocrotite de tine, ele Îl ascultă pe Dumnezeu şi nu pe doctorii cu ini­mi­le împietrite;
Bucură‑te, că dai putere mamelor să stea împotriva soţilor lor necredincioşi;
Bucură‑te, cel ce ai dezlegat pântecele cele neroditoare;
Bucură‑te, că ai vindecat trupurile bolnave ale femeilor care nu mai puteau avea copii;
Bucură‑te, că pe femeile care nu vor să facă copii le întorci la pocăinţă;
Bucură‑te, văzând mulţimea de copii care au venit pe lume păziţi de tine;
Bucură‑te, că doctorii au rămas fără glas văzând că ai arătat cu putinţă cele cu neputinţă;
Bucură‑te, că ai ascultat rugăciunile co­pi­i­lor care nu voiau să fie singuri la părinţi;
Bucură‑te, că pe pruncii cărora părinţii au vrut să le pună numele tău îi ocroteşti;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 7‑lea:
Mult s‑a rugat lui Dumnezeu Atena pentru mama ei muribundă şi aceasta te‑a văzut făgăduindu‑i că se va vindeca. „Este o adevărată înviere din morţi”, a spus direc­­torul spitalului, şi, pentru că femeii îi apă­­ru­seră plămâni noi şi sănătoşi, cu toţii I‑au cântat lui Dumnezeu cu credinţă: Ali­luia!
 
Icosul al 7‑lea:
Te‑ai arătat în vis fetiţei Ecaterina, stând lângă ea atunci când tatăl ei ţi se ru­ga, făcând mătănii. Şi ea a priceput cât de mare este folosul copiilor care sunt ocrotiţi de rugăciunile părinţilor lor. Iar noi, ru­gându‑te să ai grijă de toţi copiii care fac parte din Biserica lui Hristos, te lăudăm aşa:
Bucură‑te, reazăm al copiilor pentru rugăciunile părinţilor lor;
Bucură‑te, că ai urmat Sfântului Stelian în grija arătată copiilor;
Bucură‑te, glas care îndemni tinerii să meargă pe calea Bisericii;
Bucură‑te, că te‑ai arătat tânărului care voia să se sinucidă;
Bucură‑te, că l‑ai ajutat să înţeleagă cât de mare era povara păcatelor lui;
Bucură‑te, că, ducându‑l la casa sa, l‑ai trezit din beţia păcatelor;
Bucură‑te, că, ajutat de tine, a lăsat patima băuturii şi lanţurile drogurilor;
Bucură‑te, înger păzitor care aduci liniştea în sufletele tulburate;
Bucură‑te, că, prin arătarea ta, ai salvat viaţa tinerei femei care voia să îşi pună capăt zilelor;
Bucură‑te, că îi ajuţi pe tineri să îşi găsească un rost în viaţă;
Bucură‑te, că goneşti lenevia cea ucigătoare de suflet;
Bucură‑te, că, pentru rugăciunile copiilor credincioşi, îi ocroteşti pe părinţii lor;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 8‑lea:
„Cel mai de preţ ajutor pentru copil este Sfânta Împărtăşanie”, i‑ai spus femeii al cărei prunc venise pe lume prin mijlocirea ta. Trezeşte, sfinte, râvna în toţi părinţii credincioşi ca să îi crească pe copii aproape de biserică, pentru a primi Sfintele Taine nu spre osândă, ci spre viaţa veşnică, şi ca să înalţe împreună cu ei lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
 
Icosul al 8‑lea:
Venind o fetiţă nouă la orfelinatul aflat în grija mănăstirii tale, s‑a mirat văzând cum ceilalţi copii se pregăteau de spovedanie, scriindu‑şi greşelile pe hârtie, pentru a nu uita să le mărturisească. Însă mirarea ei s‑a stins când i‑ai apărut în vis şi i‑ai cerut să meargă şi ea la spovedanie, pentru care lucru îţi cântăm aşa:
Bucură‑te, că, ascultând povaţa ta, fata a început să se spovedească;
Bucură‑te, că ea a devenit mărturisitoare a minunilor tale;
Bucură‑te, că pe mulţi i‑ai îndreptat spre scaunul de spovedanie;
Bucură‑te, că şi de la copii primeşti laude aduse din prinosul inimii;
Bucură‑te, pecete a sfinţeniei pusă pe inimile celor care se roagă ţie;
Bucură‑te, că îi înveţi pe copii să se pregătească să primească Sfânta Împărtăşanie;
Bucură‑te, dascăl al rugăciunii pentru cei care te cinstesc;
Bucură‑te, că, prin rugăciunile tale, copi­ii devin mici apostoli ai dreptei credinţe;
Bucură‑te, rugătorule pentru tinerii neascultători şi puţin‑credincioşi;
Bucură‑te, că pe tineri îi aduci la înţelepciunea celor bătrâni;
Bucură‑te, cel ce îi înveţi pe părinţi să îşi crească fiii aproape de Biserică;
Bucură‑te, comoară de mult preţ ascunsă în vistieria inimilor noastre;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 9‑lea:
Tinerei care se rugase ţie să poată întemeia o familie i‑ai spus în vis: „Te voi ajuta să fii alături de cel pe care îl vrei”. Şi cuvântul tău s‑a adeverit, căci tânărul la care ţinea a cerut‑o şi a luat‑o de soţie. Ajută‑i, sfinte, pe toţi tinerii care vor să por­nească pe calea familiei să facă alegerea cea bună, pentru ca nunta lor să fie binecuvântată de Dumnezeu şi în toate zilele vieţii lor să Îi cânte: Aliluia!
 
Icosul al 9‑lea:
Fiind alungată de soţul ei şi de părinţii nemilostivi, mult a lăcrimat Maria, necă­jin­du‑se că fiul ei creşte departe de tatăl său. Dar, după ce ea s‑a rugat să îi ajuţi, a doua zi soţul şi‑a înţeles greşeala şi a rugat‑o să se întoarcă acasă. Văzând grabnicul tău ajutor, ne rugăm ţie să alungi dezbinarea şi tulburarea din toate familiile creştine, îndemnându‑i pe toţi să te laude împreună cu noi:
Bucură‑te, că eşti aproape de cei apăsaţi de povara singurătăţii;
Bucură‑te, că aduci pacea în casele în care diavolul a adus dezbinare;
Bucură‑te, că îi întorci la familiile lor pe cei pe care patimile i‑au robit;
Bucură‑te, că înmoi inimile împietrite şi întorci tulburarea în linişte;
Bucură‑te, aflătorule al lucrurilor pierdute;
Bucură‑te, că celor nedreptăţiţi le‑ai vădit dreptatea în faţa judecătorilor;
Bucură‑te, că ridici ocara celor defăimaţi pe nedrept;
Bucură‑te, că pe oamenii care nu aveau unde să muncească i‑ai îndrumat cu folos;
Bucură‑te, odihnă a celor istoviţi din pricina lucrului peste măsură;
Bucură‑te, cel ce ne înveţi dreapta socoteală;
Bucură‑te, cel ce te‑ai arătat printre musafirii din casa creştinului credincios;
Bucură‑te, pridvor pentru cei ce stau de­parte de lumina Sfântului Botez;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 10‑lea:
Mult s‑a ostenit să lucreze spre slava lui Dumnezeu iconarul cărturar Fotie, în casa căruia s‑a zugrăvit prima ta icoană, sfinte. Şi, fiind încununat pentru că şi‑a înmulţit talanţii, la sfârşitul vieţii sale i‑ai luat sufletul la cer, pe care lucru văzân­du‑l, evlavioasa lui soţie I‑a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 10‑lea:
„Ascultă, copila mea, o voi lua cu mine pe mama ta, dar nu te teme. Este voia lui Dum­ne­zeu, şi uite ce loc minunat i‑am pre­gă­tit”, i‑ai spus Anulei, arătându‑i fru­mu­se­ţile raiului. „Nu te lăsa pradă durerii, căci eu voi fi mereu alături de tine şi te voi ocroti”, a auzit ea făgăduinţa ta, şi sufletul ei s‑a liniştit. Iar noi te rugăm să fii aproa­pe de toţi copiii orfani şi zicem către tine unele ca acestea:
Bucură‑te, că nu laşi pe nimeni fără aju­tor în vremea necazurilor;
Bucură‑te, că pe copiii orfani îi spriji­neşti;
Bucură‑te, că îi ajuţi să aleagă binele şi să se ferească de păcat;
Bucură‑te, dăruitorule al celor de trebu­in­ţă;
Bucură‑te, chivernisitorule al celor de folos;
Bucură‑te, păzitorule al curăţiei tinerilor;
Bucură‑te, părinte, icoană a virtuţilor zugrăvită în sufletele noastre;
Bucură‑te, că ai defăimat îmbuibarea şi ai lăudat înfrânarea;
Bucură‑te, că alungi frica morţii de la cei care se roagă ţie;
Bucură‑te, că pe creştini îi pregăteşti pentru întâlnirea cu Dreptul Judecător;
Bucură‑te, că în ceasul morţii vii lângă cei care ţi‑au cerut să le fii ocrotitor;
Bucură‑te, că păstrăm în sufletele noastre cuvintele şi minunile tale;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 11‑lea:
„Îmi era cu neputinţă să mă întâlnesc cu sufletul ei pângărit”, ai spus despre fe­me­ia care voia să primească ajutorul tău fără a se lepăda de fărădelegile ei şi de dia­vo­­lul pe care îl slujea prin păcate. Şi, iz­go­­nindu‑l pe diavol, ai îndepărtat‑o de la tine pe femeie, că nu voia să îşi cură­ţeas­că sufletul prin pocăinţă şi să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 11‑lea:
O femeie vindecată de tine a visat că voia să se închine sfintelor tale moaşte, dar diavolul i‑a stat împotrivă, spunân­du‑i că e păcătoasă. „Tocmai pentru că sunt păcătoasă voi merge să mă închin Sfân­tului Efrem, chiar dacă ar trebui să mor”, a spus ea, vrând să îşi trăiască viaţa acoperită de ajutorul tău. Pentru care noi, luând pildă din râvna ei, ne rugăm aşa:
Bucură‑te, că, prin rugăciunile tale, sporeşte râvna noastră pentru sfinţenie;
Bucură‑te, că păcătoşilor care se pocăiesc le dai ceea ce le este de folos;
Bucură‑te, că pe păcătoşii care nu se leapădă de păcate îi mustri cu asprime;
Bucură‑te, veghetor al celor care vor să se închine la sfintele tale moaşte;
Bucură‑te, jertfă bineprimită de Dumnezeu în altarul ceresc;
Bucură‑te, risipitorule al uneltirilor celor viclene;
Bucură‑te, că pe cărturarii cei iubitori de slavă îi ruşinezi;
Bucură‑te, cel ce nu primeşti laudele celor făţarnici;
Bucură‑te, că stai împotriva diavolilor care ne împiedică să facem faptele credinţei;
Bucură‑te, că îi îndepărtezi cu sabia rugăciunii de la cei care se roagă ţie;
Bucură‑te, duşman al mândriei, al lăcomiei şi al minciunii;
Bucură‑te, pildă de răbdare, de credinţă şi de nevoinţă;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 12‑lea:
„Merită să suferim şi noi puţin din iubire pentru Hristos”, i‑ai spus maicii care se lupta cu o ispită şi i‑ai arătat semnele păti­mirii tale muceniceşti. Şi noi avem nevo­ie de întărirea ta, sfinte, că valurile acestei vieţi s‑au ridicat asupra noastră şi suntem apăsaţi de deznădejde. Ajută‑ne să trecem de încercările care ne împovărează, ca să Îi putem cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
 
Icosul al 12‑lea:
„Cum m‑ai chemat, am sosit!”, i‑ai spus femeii care te rugase să îi tămăduieşti fiul, şi i‑ai plinit cererea. Şi noi te chemăm, sfinte, ajută‑ne, nu ne lăsa, ajută‑ne, că mare nevoie avem de ajutorul tău, robule al lui Dumnezeu, şi pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură‑te, apărătorule al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură‑te, că faptele tale ne‑au învăţat mai mult decât cuvintele;
Bucură‑te, că episcopul care se îndoia de sfinţenia ta şi‑a înţeles greşeala;
Bucură‑te, piatră de poticnire pentru clericii nevrednici;
Bucură‑te, că îi povăţuieşti să lepede păcatele şi să meargă pe calea sfinţeniei;
Bucură‑te, că, la vreme de necaz, vii degrabă în ajutorul nostru;
Bucură‑te, că îi fereşti de hoţi şi de tâlharii văzuţi pe cei ce duc crucea nevoinţelor;
Bucură‑te, că cel care a furat o parte din sfintele tale moaşte a adus‑o înapoi la mănăstire;
Bucură‑te, mustrătorule al creştinilor iubitori de păcat;
Bucură‑te, împreună‑călătorule cu pelerinii evlavioşi;
Bucură‑te, că, răbdând chinurile prigoni­to­rilor, ne‑ai învăţat să nu ne temem de suferinţă;
Bucură‑te, că îi răsplăteşti pe cei care se ostenesc să ajungă la sfintele tale moaşte;
Bucură‑te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!
 
Condacul al 13‑lea:
O, mult pătimitorule şi mare mucenice Efrem, cel ce te‑ai arătat în chip minunat şi ai dat mărturie despre iubirea pe care o ai faţă de noi, cei nemulţumitori şi nerecu­nos­cători, care ne rugăm să facem voia lui Dumnezeu, dar trăim după voia noastră cea pătimaşă, arată şi acum ajutorul tău tuturor celor care te cheamă în rugăciune şi tuturor celor pentru care ne rugăm ţie, ca, punând început bun mântuirii, să Îi mulţumim Dumnezeului celui în Treime lăudat, cântând: Aliluia!
 
Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul 1: Văzut‑a stareţa Macaria cereasca procesiune… şi Condacul 1: Să se bucure credincioşii şi să se vese­lească… Apoi se zice această
 
Rugăciune
 
Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le‑ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, vă­zând cum atâta mulţime de oameni a fost aju­tată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, crezând că nu vei trece cu vederea ce­re­rea mea. De nenumărate ori te‑ai arătat în vedenii şi în vise, spunând credincioşilor că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină. Dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că, prin mijlocirea ta, voi pune început bun mântuirii mele.
Roagă‑te lui Dumnezeu pentru mine, sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Tru­pul meu este slăbănogit de păcate şi su­fletul meu este moleşit din pricina pati­milor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele ce­le bune mă lenevesc. Cere‑I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să îmi dăru­iască smerenie, răbdare, râvnă în războiul duhovnicesc.
Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeam­nă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile tale mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă‑mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de tirania păcatelor care mă apasă. Goneşte de la mine toată ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută‑mă, sfinte, că sunt neputincios.
Roa­gă‑te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Şi roagă‑te pentru tot po­porul creştinesc, pentru toţi ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă‑te pentru duhovnicul meu şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu‑ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.