sâmbătă, 19 mai 2012

Reînvierea practicilor păgâne

       De ceva vreme s-a instalat o modă în rândul tinerilor cu pretenţia de a aduce ceva nou în modul de a se prezenta pe stradă. Eşti „cool” dacă asortezi la nişte haine peticite sau tocite un cercel, cu atât mai mult cu cât eşti băiat. Ce nu ştiu bieţii tineri care cad în capcana noii mode este că, deşi au pretenţia de a inova ceva în vestimentaţie, nu fac decât să se întoarcă la obiceiurile existente în imperiul roman cu sute de ani în urmă, perpetuate din antichitate până mai târziu în vremea împăraţilor Comneni (sec XI).
       Exista obiceiul ca tinerii care urmau să facă parte din garda imperială să fie însemnaţi, punându-le cercel la ureche, simbolizând faptul că sunt aleşi să-i slujească împăratului, cercelul ţinând loc de etichetă sau de ecuson. Există chiar o icoană în biserica din Platania care-l reprezintă pe Sfântul Gheorghe, soldat martir din sec IV, având cercel la ureche. Aceasta nu înseamnă că marele mărturisitor a încreştinat un obicei păgân, ci totul ţine de inspiraţia pictorului, care a vrut să evidenţieze faptul că Marele Mucenic Gheorghe făcea parte din rândul soldaţilor, fiind un apropiat al împăratului, după cum se ştie din viaţa lui. În limba timpului, aceşti cercei au fost numiţi „scholarikia”, pluralul lui „scholarikion” (cercel), cuvânt derivat de la „scholari”, termen folosit pentru a denumi cadeţii de la curtea din Constantinopol care urmau să intre în garda împăratului.
       Mai mult decât atât, Mănăstirea Maicii Domnului din Araka, Cipru, conţine două fresce în care Iisus Hristos apare cu cercel la ureche. Explicaţia în acest caz este alta şi ţine tot de tradiţia locului redată de pictor fără a ţine cont de canoanele realizării unei icoane bizantine. Este singurul caz de acest gen şi se explică prin faptul că în tradiţia Greciei antice, copilul care era singur la părinţi trebuia să poarte ca semn distinctiv un cercel la ureche pentru a fi recunoscut de ceilalţi şi a-i acorda o atenţie deosebită, relaţionând mai mult cu el, ca să-l ajute să treacă peste neajunsurile provocate de lipsa unui frate. În momentul căsătoriei, tânărul singur la părinţi era dator să dea cercelul jos pentru că de atunci înainte nu mai era singur. Plecând de la această tradiţie locală, pictorul Mănăstirii din Araka a reprezentat chipul Mântuitorului cu cercel la ureche, gândind faptul că a fost Unul şi Singurul Fiu al lui Dumnezeu şi Unicul copil al Fecioarei Maria.
       Fiind o tradiţie locală, această practică nu a pătruns în tradiţia creştină şi sunt doar excepţii care ţin de măiestria pictorului bisericesc. Fiind o invenţie în iconografie, rezultă în mod cert că învăţătura creştină nu este de acord cu împodobirea bărbaţilor cu cercei, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli insitând pe decenţă, păstrarea însuşirilor fiecărui gen, neamestecarea vestimentală şi comportamentală a femeilor cu bărbaţii şi părsirea tradiţiilor păgâne care duc la imoralitate şi nu folosesc scopului principal al unui creştin: mântuirea.
       Iată că dorinţa de emancipare afişată prin purtarea cercelului la ureche de către băieţi se transformă în regres spiritual şi întoarcerea la practicile păgâne primitive care nu fac decât să degradeze fiinţa umană, să o depărteze de valorile creştine şi să o devieze de la traseul cel drept care-i asigură la capăt de drum mântuirea.