duminică, 13 februarie 2011

Pricesne

În nădejdea Ta cea tare

În nădejdea Ta cea tare
Dumnezeul meu
Am găsit mereu scăpare
Din necazul greu (bis)

Am trecut prin clipe grele
Singur părăsit
Dar nădejdea Ta prin ele
Doamne m-a-nsoţit (bis)
Am privit mereu spre Tine
Cu credinţă-n sus
Şi-n cărări de teamă pline
Pace mi-ai adus (bis)

Azi, cânds Tu mă treci, Părinte,
Iar prin greu necaz
Mi se varsă iar fierbinte
Plânsul pe obraz(bis)

Dar în suflet îmi străluce
Plin de mângâieri
Soarele nădejdii dulce
Care-mi dă puteri(bis)
Căci iubirea Ta-ntăreşte
Viaţa mea mereu
Fericita mea nădejde
Dumnezeul meu(bis)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu