marți, 12 ianuarie 2010

Randuiala inchinarii in biserica

       Biserica a stabilit pentru cei care trec pragul locaşului de cult anumite randuieli. Putini sunt cei care le cunosc. Prin urmatoarele randuri, nu dorim sa acuzam, ci doar sa trezim intereseul fata de adevarul Bisericii.
       La intrarea in biserica trebuie sa rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. Iar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta; inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!“.
       Dupa ce am intrat in biserica, trebuie sa ne oprim sub policandrul din naos ca sa facem trei metanii. Dupa cele trei inchinari, ne indreptam spre tetrapodul din partea dreapta, pe care se afla icoana hramului bisericii, a sfantului zilei, ori a Invierii. Minunat ar fi ca dupa ce am facut doua metanii, sa rostim troparul sfantului sau al praznicului. Sarutam icoana si mai facem o metanie.
      Ajuns la icoana imparateasca a Mantuitorului, de pe catapeteasma, rostim urmatoarea rugaciune: „Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule, ca de buna voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Care ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!“
      Sarutam icoanele din dreapta si ne retragem sub policandrul din naos, fara a trece prin fata Usilor Imparatesti. De aici mergem in stanga, la icoana Maicii Domnului, si spunem urmatoarea rugaciune: "Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izvorul milei, invredniceste-ne si pe noi milostivirii tale. Cauta spre robul tau cel pacatos. Arata-ti puterea ta, ca totdeauna. Caci nadajduind intru tine iti strigam, cum oarecand ti-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fara de trup: Fecioara bucura-te!“. Sarutam icoanele din partea stanga si revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii.
      Daca in biserica sunt prezente in pronaos iconostase (suporturi cu icoane), mergem sa ne inchinam la icoanele de acolo. Dupa ce ne-am inchinat in fata acestor icoane, ne indreptam spre sfintele moaste (daca biserica pastreaza sfinte moaste).
      La sfarsit, facem trei metanii spre sfantul altar si rostim: "Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale, da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta, daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin“.
      Chiar dacă nu reuşim să reţinem toate rugăciunile care se rostesc la fiecare moment, trebuie să reţinem măcar regulile principale: Într-o biserică mergem şi sărutăm icoanele întâi în partea dreaptă şi apoi în stânga, fără a trece prin faţa uşilor împărăteşti şi trebuie să avem grijă să nu deranjăm slujba în timpul în care mergem să ne închinăm la sfintele icoane. Ar fi bine ca tot acest ritual să se petreacă înainte de a începe Sfânta Liturghie. Dacă am ajuns mai târziu şi Liturghia a început, e de preferat ca tot acest ritual al închinării să se desfăşoare la sfârşit pentru că nimic nu e mai important ca liniştea din timpul rugăciunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu