Drama Crăciunului fără Hristos

      Mentalul colectiv al românului din preajma sărbătorilor de iarnă ne livrează cel mai "eficient" exemplu în favoarea susţinerii tezei că ne adecvăm foarte uşor unei culturi, unui soi de comportament care ignoră, direct sau indirect, sau, mai degrabă, neagă faptul Întrupării.

       Omul consumist nu se mai lasă modelat, cizelat şi împodobit de semnificaţiile profunde şi reale pe care le comportă sărbătoarea Crăciunului. Bradul, cozonacii, tradiţiile populare (nu că n-ar fi importante) au avut "grijă" să-L scoată pe Hristos de pe scena acestei sărbători. E o formă de izgonire "elegantă", de secularizare dinspre interior înspre exterior, care mi se pare a fi cea mai catastrofală.

        În aceste vremuri dominate numai de legea consumismului, "icoana" evenimentului Întrupării e amplu căptuşită de materialism (nu de materialitate, care este bună). E mult mai simplu să te zbaţi pentru achiziţionarea unui brad sau a unei reţete culinare specifice acestor sărbători decât să te laşi pătruns de nevinovăţia Pruncului născut în ieslea Betleemului. Dorinţele oamenilor, în aceste zile, sunt îndreptate (aproape) numai înspre comercial şi gastronomic. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupeşti decât o realitate spirituală. Crăciunul a devenit un brand al comercialului şi al bucuriei strict efemere. În acest fel, ajungem să sărbătorim "crăciunuri" fără de Hristos. Ăsta da paradox! Numai că acesta nu e în stare să "frângă" mintea omului. Cel mult o îndobitoceşte, întorcând-o cu vioiciune înspre grosier şi materialism.

        Nu am auzit încă pe nimeni (şi dacă vor fi fiind, sunt mult prea puţini) să se plângă de faptul că Hristos încă nu S-a întrupat în inima şi viaţa lui. În schimb, dacă nu vine "moşuâ" şi nu se "descinde" vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru şi fără sens.

        Sufletul omului consumist nu mai pare mişcat de tainele şi paradoxurile Întrupării, pe care cred că, în parte, nici nu le ştie. În acest fel, taina identităţii lui Hristos, adică divino-umanitatea, ajunge să fie aspru ştirbită şi, de ce nu, asasinată. Divorţul între divin şi uman se instalează din plin. Observăm cât de uşor e "sustrasă" divinitatea din umanitate. Bradul, Moşul, cozonacii şi sarmalele sunt de vină. Să nu fim răstălmăciţi. Sunt importante şi acestea, dar nu atât de importante încât să aibă efectul unui paralizant, al unei pastile care produce amnezie faţă de ceea ce e cu adevărat esenţial şi dătător de bucurie în sărbătoarea Crăciunului: adevărul nestrămutat că Fiul lui Dumnezeu S-a născut printre oameni a devenit Om pentru noi, oamenii, instaurând şi fundamentând, în chip uimitor, taina unirii neamestecate dintre divin şi uman.

       Crăciunul e taina Bucuriei, a Iubirii şi a Smereniei coborâte printre noi, în ciuda faptului că trăim într-o lume profund stigmatizată de tristeţe, ură şi, mai ales, mândrie.

       Desprinderea dumnezeiescului de umanitate nu e atât de bine conştientizată la nivelul oamenilor de rând, al celor simpli, fără pregătire intelectuală. E detectabilă doar din practică, din modul cum se raportează la Crăciun. Evident, nu ne permitem luxul de a generaliza. Mai sunt oameni care înţeleg şi interiorizează taina Întrupării. Trist e că sunt din ce în ce mai puţini. Nu propun o imagine pesimistă, ci, cred, una extrem de realistă.

       La cei "mobilaţi la etaj", lupta împotriva Întrupării îmbracă haina materialismului practic şi dialectic (asta nu înseamnă că statutul de intelectual conferă în chip automat şi necesar "statutul" de atei şi materialişti). Vocile unora ar propovădui de pe toate gardurile: nu avem nevoie de Spirit care să spiritualizeze materia, ci de mai mult uman care să ne umanizeze; avem nevoie de un Hristos mai uman şi nu aşa de dumnezeiesc precum ni-l predică Biserica. În acest caz, asistăm la ceea ce, paradoxal şi tautologic, aş numi infuzie de mai multă materie în materie, de mai mult uman în persoana lui Iisus Hristos, uman care să-i asigure pierderea în anonimat.

       Dacă Hristos, Persoana divino-umană, vine să spiritualizeze materia, să o facă mai transparentă, transformând-o în materialitate diafană, în virtutea dumnezeiescului prezent în uman, omul consumist, prin viaţa lui, propune solidificarea spiritului, congelarea lui, dacă e cu putinţă, transformându-l în materialism, în virtutea eliminării dumnezeiescului din uman, în virtutea "umanizării" umanului. Aceasta e drama Crăciunului fără Hristos.

 

     PS Ignatie Mureşanul, Ziarul Lumina de duminică, 23 decembrie 2012