Sfantul Nectarie

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Mitropolia din Tesalonic si moastele Sfantului Grigorie Palama

Aghia Paraschevi

Catedrala Sf Alexandru Nevschi din Sofia

Reînvierea practicilor păgâne

       De ceva vreme s-a instalat o modă în rândul tinerilor cu pretenţia de a aduce ceva nou în modul de a se prezenta pe stradă. Eşti „cool” dacă asortezi la nişte haine peticite sau tocite un cercel, cu atât mai mult cu cât eşti băiat. Ce nu ştiu bieţii tineri care cad în capcana noii mode este că, deşi au pretenţia de a inova ceva în vestimentaţie, nu fac decât să se întoarcă la obiceiurile existente în imperiul roman cu sute de ani în urmă, perpetuate din antichitate până mai târziu în vremea împăraţilor Comneni (sec XI).

       Exista obiceiul ca tinerii care urmau să facă parte din garda imperială să fie însemnaţi, punându-le cercel la ureche, simbolizând faptul că sunt aleşi să-i slujească împăratului, cercelul ţinând loc de etichetă sau de ecuson. Există chiar o icoană în biserica din Platania care-l reprezintă pe Sfântul Gheorghe, soldat martir din sec IV, având cercel la ureche. Aceasta nu înseamnă că marele mărturisitor a încreştinat un obicei păgân, ci totul ţine de inspiraţia pictorului, care a vrut să evidenţieze faptul că Marele Mucenic Gheorghe făcea parte din rândul soldaţilor, fiind un apropiat al împăratului, după cum se ştie din viaţa lui. În limba timpului, aceşti cercei au fost numiţi „scholarikia”, pluralul lui „scholarikion” (cercel), cuvânt derivat de la „scholari”, termen folosit pentru a denumi cadeţii de la curtea din Constantinopol care urmau să intre în garda împăratului.

       Mai mult decât atât, Mănăstirea Maicii Domnului din Araka, Cipru, conţine două fresce în care Iisus Hristos apare cu cercel la ureche. Explicaţia în acest caz este alta şi ţine tot de tradiţia locului redată de pictor fără a ţine cont de canoanele realizării unei icoane bizantine. Este singurul caz de acest gen şi se explică prin faptul că în tradiţia Greciei antice, copilul care era singur la părinţi trebuia să poarte ca semn distinctiv un cercel la ureche pentru a fi recunoscut de ceilalţi şi a-i acorda o atenţie deosebită, relaţionând mai mult cu el, ca să-l ajute să treacă peste neajunsurile provocate de lipsa unui frate. În momentul căsătoriei, tânărul singur la părinţi era dator să dea cercelul jos pentru că de atunci înainte nu mai era singur. Plecând de la această tradiţie locală, pictorul Mănăstirii din Araka a reprezentat chipul Mântuitorului cu cercel la ureche, gândind faptul că a fost Unul şi Singurul Fiu al lui Dumnezeu şi Unicul copil al Fecioarei Maria.

       Fiind o tradiţie locală, această practică nu a pătruns în tradiţia creştină şi sunt doar excepţii care ţin de măiestria pictorului bisericesc. Fiind o invenţie în iconografie, rezultă în mod cert că învăţătura creştină nu este de acord cu împodobirea bărbaţilor cu cercei, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli insitând pe decenţă, păstrarea însuşirilor fiecărui gen, neamestecarea vestimentală şi comportamentală a femeilor cu bărbaţii şi părsirea tradiţiilor păgâne care duc la imoralitate şi nu folosesc scopului principal al unui creştin: mântuirea.

       Iată că dorinţa de emancipare afişată prin purtarea cercelului la ureche de către băieţi se transformă în regres spiritual şi întoarcerea la practicile păgâne primitive care nu fac decât să degradeze fiinţa umană, să o depărteze de valorile creştine şi să o devieze de la traseul cel drept care-i asigură la capăt de drum mântuirea.

Simbolismul slujbei de Înviere

       Inima cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce ? Pentru că Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este vestea cea bună, unică, în sensul că ea este temelia vieții creștine. De aceea, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor în prima sa epistolă zicând: Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră și zadaranică este și credința voastră. Deci, creștinul este cel care mărturisește în primul rând că Hristos a Înviat și așteaptă cu speranță învierea morților și viața veacului ce va să fie, după cum mărturisim în Simbolul Credinței.

       Adevărul Învierii lui Hristos este Lumina vieții creștine. De aceea, Învierea lui Hristos este serbată nu numai în ziua de Paști, ci la începutul fiecărei săptămâni. Ziua întâi a săptămânii este ziua Învierii Domnului, adică ziua de duminică. Această zi, întâi a săptămânii, este lumină pentru toată săptămâna și pentru întreaga noastră viață. De la Învierea lui Hristos încoace, toată viața este orientată spre învierea universal.

      Semnificația slujbei din noaptea aceasta este profundă și bogată. Mai întâi de toate, cântările sunt bogate, dar și gesturile simbolice liturgice pe care noi le săvârșim. În biserică, atunci când începe slujba de Înviere, se sting toate luminile. O singură lumină mai rămâne aprinsă, aceea de pe Masa Sfântului Altar. De ce întuneric în biserică înainte de proclamarea Învierii Domnului ? Și de ce doar o candelă rămâne aprinsă ? Întunericul simbolizează mormântul și iadul. Hristos a coborât cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Său unit cu Dumnezeirea Sa în iad. Pentru că era unit trupul cu Dumnezeirea Sa, El nu a intrat în stricăciune, iar sufletul Său fiind unit cu Dumnezeirea Sa nu a putut să fie ținut în iad. Deci, sufletul îndumnezeit al lui Hristos care a coborât la iad este simbolizat de lumina din candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Hristos Domnul după ce a biruit iadul cu strălucirea Slavei Sale se unește cu trupul și Înviază din mormânt. De aceea, după cum Hristos a Înviat din mormânt, protosul slujbei, arhiereul sau preotul care conduce slujba de Înviere iese din Sfântul Altar și spune: Veniți să primiți lumina! și din lumina una se ajunge la toate luminile. Aceasta este icoana Învierii lui Hristos cel Unul din care noi primim lumina pentru învierea noastră a tuturor. Se vede deci, pe de o parte, trecerea de la întuneric la lumină, iar pe de altă parte se vede că Hristos este începătura învierii celor adormiți. Învierea Lui este temelia învierii universale, a tuturor oamenilor.

       Slujba de Înviere nu se săvârșește în interiorul bisericii, ci în afara bisericii pentru că ea privește pe toți oamenii, nu numai pe creștini. Ea este o mărturisire în lume că toți oamenii sunt chemați la învierea cea de obște sau învierea universală și fiecare poate primi lumină, pace și bucurie din lumina, pacea și bucuria lui Hristos potrivit intensității credinței sale și potrivit iubirii sale față de Dumnezeu și față de semeni. Atâta lumină am adunat în candela sufletului nostru, cât am iubit pe Dumnezeu și pe semeni în viața aceasta.

       Salutul pascal ”Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat!” nu este o formă folclorică, ci este o mărturisire de credință: ”Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest sens: De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a Înviat te vei mântui. Deci, credința în Dumnezeirea și Învierea Lui este condiția mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel adaugă: Căci cu gura se mărturisește, cu inima se crede spre dreptate și cu gura se mărturisește spre mântuire. Degeaba credem noi în gândul nostru doar că Hristos a Înviat, dacă nu-L mărturisim cu gura. Prin aceasta arătăm că suntem creștini și toată credința Bisericii este rezumată în salutul pascal: Hristos a Înviat!.

      Trăim într-o lume în care există multă însingurare, întristare, sărăcie, suferință și mulțime de bolnavi și de oameni pe care nu-i mai iubește nimeni, iar singura lor speranță este Hristos. Noi, dacă avem Duhul și iubirea lui Hristos în inimi devenim Mâinile lui Hristos, trupul Său tainic care ajută pe cel sărac, bolnav, singur și bătrân ca să simtă că Hristos Cel Înviat nu este doar în ceruri, ci este prezent în Biserica Sa și în fiecare creștin spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire.

Preluat de pe www.basilica.ro