COLINDUL SFÂNTULUI NICOLAE

Bucură-te,bucură-te,

Nicolae mare Sfinte

De la Mira arhiereu

Temător de Dumnezeu.

Îndreptător în credinţă

Ajutor în suferinţă

Când pe lume ai venit

Semnul crucii ai făcut.

Nicolae arhiereu

Temător de Dumnezeu

Miercurea şi vinerea

Niciodată nu mânca.

Pe bolnavi ai vindecat

Pe săraci ai ajutat

Creştinii din acest sat

Ţie s-au încredinţat.

Rugăciune către Sfântul Nicolae

     O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca.

 Amin.

Zi de sărbătoare

       În fiecare an, în data de 6 decembrie, Parohia Bucu, jud. Ialomiţa îşi sărbătoreşte hramul, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ocrotitorul localităţii, Sf. Ierarh Nicolae.

       Fireşte că nici anul acesta nu a făcut excepţie, în ciuda premiselor negativiste, anunţate de vremurile grele spre care ne-au abătut situaţia financiară a ţării.

       Astfel, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, biserica parohială era plină de creştini dreptmăritori, veniţi în număr mai mare decât de obicei să participe la slujba utreniei şi apoi la Sf. Liturghie, săvârşite de cei doi vrednici slujitori, părintele paroh Badea Gabriel şi părintele Hertz Daniel. La strană, au dat răspunsurile cântăreţii Avram Dorin, Vasile Marian şi Ilie Romeo; iar paraclisier a fost Hertz Mihai, fiul părintelui Daniel.  

      

       Trebuie menţionat şi aportul vocal al credincioşilor, care a făcut să răsune biserica la cântarea troparului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor...”, dar mai ales la răspunsurile cuvenite la Sf. Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt parenetic rostit de părintele Hertz Daniel, în încheierea căruia s-au adus mulţumiri atât celor care au contribuit la realizarea hramului, cât mai ales doamnei Lepădătescu Haretia, care şi anul acesta a sporit zestrea bisericii parohiale, donând două policandre mici şi o icoană argintată cu Maica Domnului.

       Apoi, toţi cei care au participat la slujbă, cinstind pe Sf. Nicolae, aşa cum se cuvine unui ocrotitor, au mers la agapa frăţească de care s-a ocupat un grup de femei bine-credincioase, coordonate de doamna preoteasă Hertz Gabriela şi de doamna Radu Ioana, care au lăsat pentru o binecuvântată pricină rolul Mariei, şi s-au îmbrăcat în haina de slujitoare a Martei.

       Aici s-au alăturat sărbătorii, domnul primar Ion Drăguşin şi domnul profesor de religie Marin Sebastian, însoţit de un grup de elevi ai şcolii, care ne-au încântat cu un microrecital de colinde. De menţionat că şi şcoala din localitate, se află de câţiva ani, tot sub atenta ocrotire a Sf. Ierarh Nicolae.

               Sfinte Ierarhe Nicolae, rogă-te lui Dumnezeu pentru noi!

A consemnat studentul teolog Ilie Aurelian Romeo

SFÂNTUL IERARH NICOLAE, FĂCĂTORUL DE MINUNI

       Povestea vieţii Sfântului Nicolae începe în secolul al III-lea, în a doua jumătate a lui, aproximativ anul 270, fiind legată de localitatea Patara. Părinţii sfântului, Teofan şi Nona, erau oameni credincioşi şi bogaţi, care şi-au crescut singurul fiu în credinţa cea adevărată, creştină.

       Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă "biruitor de popor", prevestind cumva că sfântul se va arăta biruitor al răutăţii spre folosul de obşte al lumii.

       Din pruncie, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat, hrănindu-se numai din sânul cel drept al mamei sale. A fost dat la şcoală şi a dobândit atâta înţelepciune, încât, consemnează Vieţile Sfinţilor, "s-a făcut desăvârşit în cuvântul învăţăturii, cât şi în lucrul vieţii", arătându-se cu totul duhovnicesc şi dorind a sluji Domnului cu râvnă. Văzând înclinaţia spre rugăciune a tânărului Nicolae, unchiul său, care era episcop al Cetăţii Patara, i-a sfătuit pe părinţii acestuia să-l lase să devină slujitor al lui Dumnezeu, lucru pe care ei l-au încuviinţat.

       Ajuns preot, Sfântul Nicolae s-a dăruit nevoinţelor ascetice, petrecând în post şi fapte bune, înnoind tot mai mult podoaba sa sufletească şi sporind vrednicia de a fi cârmuitor al Bisericii.

       Murind părinţii săi în timpul unei epidemii, tânărul preot a rămas unicul moştenitor al averii lor. Ascultând cuvântul lui Hristos din Evanghelie adresat tânărului bogat: "Vinde toate câte ai şi vei avea comoară în ceruri" (Lc. 18, 22), Nicolae a împărţit averea sa celor lipsiţi şi bolnavi. "Mâna lui, mărturiseşte Simeon Metafrastul, era întinsă către săraci ca un râu cu apă multă care curge cu îndestulare". Prin milostenia sa, sfântul a ferit de la desfrânare pe cele trei fete ale unui om bogat scăpătat din Mira, care din cauza sărăciei căzuse în deznădejde. Datorită celor trei pungi cu aur aruncate pe fereastra casei omului aflat în nevoie, fiicele celui ajutat de preotul Nicolae s-au putut căsători.

       În timpul unei călătorii în Egipt şi Palestina, sfântul a potolit furtuna care se iscase pe mare şi a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Ajuns acasă din pelerinajul la Locurile Sfinte, Sfântul Nicolae a fost primit în mănăstirea ridicată de unchiul său, episcopul Patarelor, nădăjduind ca cealaltă vreme a vieţii sale să o petreacă acolo în rugăciune.

       Dar Dumnezeu, care nu voieşte ca lumina să fie ascunsă sub obroc, i s-a descoperit în rugăciune zicând: "Nicolae, nu aceasta este holda pe care trebuie să mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine, ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin Mine numele tău".

       Neştiind ce să facă în urma acestei neaşteptate revelaţii, dacă să se înapoieze în Patara, locul naşterii sale, sau să se ducă în altă parte, Nicolae, condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a dus în Mira, unde se afla mitropolia provinciei Lichia. Aici, necunoscut de nimeni, el trăia asemenea săracilor, cercetând în fiecare zi biserica. Alegerea sa ca episcop pe scaunul Mirei în locul lui Ioan, ierarhul cetăţii, s-a făcut în chip minunat, căci adunându-se toţi episcopii provinciei au ţinut sfat pe cine să aleagă în tronul arhiepiscopal.

       După multă rugăciune, i s-a descoperit unui ierarh bătrân un tânăr cu chip luminos care i-a poruncit: "Mergi de cu noapte şi stai la uşile bisericii şi ia seama la cine va intra mai înainte decât toţi în biserică. Acela este îndemnat de Duhul Meu. Deci luându-l cu cinste să-l puneţi arhiepiscop. Numele bărbatului aceluia este Nicolae".

       Vestea aflării bărbatului de Dumnezeu arătat a străbătut repede toată cetatea Mirei şi mulţi credincioşi s-au adunat pentru a-l vedea pe cel ales a fi părintele lor duhovnicesc.

       Fiind sfinţit arhiereu al cetăţii Mira, Sfântul Nicolae s-a făcut tuturor "îndreptător credinţei şi chip al blândeţilor", model de vieţuire păstoriţilor lui. Dacă înainte viaţa sa cea cu fapte bune era ascunsă de la ochii multora, acum, ca ierarh, vieţuirea lui a ajuns să fie cunoscută de foarte mulţi. Pentru că asculta nevoile celor care veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, fiind bun şi apropiat faţă de toţi.

       Simeon Metafrastul creionează sugestiv în câteva cuvinte un portret al sfântului: "Sărmanilor le era tată, săracilor mare şi milostiv făcător de bine, mângâietor celor care plângeau şi ajutător celor năpăstuiţi".

       Dar spre sfârşitul secolului al III-lea a fost pornită împotriva creştinilor de către împăraţii romani păgâni Diocleţian şi Maximian o persecuţie care a aruncat în temniţă atâţia ierarhi, preoţi şi diaconi creştini, încât hoţii şi criminalii de drept comun nu mai aveau loc în închisorile statului. În această persecuţie a suferit o vreme şi ierarhul Nicolae, răbdând foame, sete şi strâmtorare. Dar odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, creştinii au fost eliberaţi din temniţă şi li s-a permis să-şi oficieze cultul religios în mod liber. Alături de ceilalţi Sfinţi Părinţi, arhiereul Mirelor Lichiei a fost prezent la primul Sinod Ecumenic, convocat în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, unde s-a combătut erezia lui Arie.

       Printre minunile săvârşite de Sfântul Nicolae este şi scăparea cetăţii Mira de o foamete mare prin arătarea în vis unui negustor italian. Acestuia, care avea o corabie plină cu grâu, i-a apărut în vedenie sfântul şi dându-i trei galbeni arvună i-a poruncit să meargă în cetatea Mira pentru a vinde acolo grâul. Iar negustorul ascultând pe sfântul a mers la Mira, povestind celor de acolo vedenia avută. Iar locuitorii au mulţumit lui Dumnezeu şi au fericit pe hrănitorul lor cel minunat.

       În ziua de 6 decembrie a anului 346, sfântul şi-a săvârşit viaţa sa pământească, mergând la Hristos. Numeroase minuni s-au săvârşit de sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu care au izvorât mir şi mulţi bolnavi s-au vindecat de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti. Căci duhurile cele rele erau izgonite prin rugăciunea la acest mare sfânt al Bisericii.

        Sfântul Nicolae este socotit a fi şi patronul marinarilor. Se cunosc minuni multe săvârşite încă din viaţă de ierarhul Mirelor, care a potolit furtuna pe mare, salvând viaţa celor aflaţi în primejdie.

       Pentru harul pe care l-a dobândit înaintea lui Dumnezeu de a face minuni, Biserica i-a întocmit slujbă aleasă, lăudându-l ca pe "râul îmbelşugat de tămăduiri şi adâncul milostivirii de la care cei amarnic apăsaţi de boli şi cumplit cercaţi de nenorocirile vieţii află doctorie tămăduitoare".

       Trei generali bizantini, Nepotian, Ursul şi Erpilion, au plecat din Constantinopol împreună cu multă oaste pentru a potoli tulburările care aveau loc în Frigia. Ajungând în portul aflat aproape de cetatea Mirei şi auzind de renumele ierarhului, ei s-au dus ca să-l cunoască. Ei au fost martorii unei intervenţii a sfântului pentru trei bărbaţi care urmau să fie ucişi pe nedrept din porunca ighemonului Eustatie. După aceea, au primit binecuvântarea sfântului şi învrednicindu-se de rugăciunile sale au plecat spre locul poruncit de împăratul lor pentru a împlini porunca lui. Odată întorşi în capitala imperiului, au fost clevetiţi la eparhul cetăţii, Avlavie, că ar fi uneltit împotriva împăratului. Imediat au fost aruncaţi în temniţă şi osândiţi la moarte. Dar unul dintre generali, anume Nepotian, şi-a adus aminte că pe când se aflau în Mira, episcopul locului, Nicolae, a scăpat de la moarte pe trei bărbaţi nevinovaţi. Pentru aceea, în temniţă fiind, ei s-au rugat: "Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbaţi de moartea cea nedreaptă, caută acum şi asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni. Că iată ne-a cuprins nevoie mare şi nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, şi ne scoate pe noi din mâinile celor ce caută sufletele noastre, sârguieşte spre ajutorul nostru şi ne izbăveşte pe noi, cei nevinovaţi de moarte".

       Rugăciunea lor a fost ascultată şi Dumnezeu a trimis în ajutor pe sfântul şi plăcutul său, pe marele arhiereu Nicolae, care s-a arătat în vis atât împăratului, cât şi eparhului Avlavie, cerând eliberarea celor trei generali care pătimeau în temniţă pe nedrept. Tulburat de vedenia avută, împăratul a chemat la sine pe cei aflaţi în închisoare şi i-a întrebat ce fel de vrăjitorii au săvârşit, trimiţând asupra stăpânirii sale arătarea unui bărbat care l-a îngrozit nespus. Bărbaţii aduşi înaintea basileului văzând cum sfântul şedea alături de împărat au cunoscut că mântuirea lor de moarte este aproape şi au îndrăznit să povestească celui ce îi judeca despre faptele minunate ale ierarhului din Mira.

        Atunci, cunoscând că arhiereul lui Hristos, Nicolae, este bineplăcut lui Dumnezeu, a eliberat pe voievozii aceia, spunându-le: "Nu eu vă dăruiesc viaţa, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-aţi chemat în ajutor. Deci să mergeţi la dânsul şi să-i daţi mulţumire, apoi spuneţi-i din partea mea: "Iată, am făcut cele poruncite de tine!"

       Îndată, cei trei generali au pornit spre Mira pentru a aduce mulţumire binefăcătorului lor.

        Pe 26 august 1071, Roman al IV-lea, împărat al Imperiului Roman de Răsărit (1068-1071), a purtat o luptă cu sultanul Alp-Arslan (1059-1072) al turcilor selgiucizi la Manzikert. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea umilitoare a bizantinilor şi luarea ca ostatic a basileului Roman. Drept urmare, imperiul a pierdut temporar controlul celei mai mari părţi din Asia Mică prin invazia turcilor selgiucizi. Bizantinii vor redobândi Asia Mică în timpul stăpânirii lui Alexie I Comnenul (1081-1118). La începutul domniei sale, Mira a fost ocupată de invadatorii islamici. Profitând de această situaţie confuză, marinarii din Bari, Apulia, au luat rămăşiţele sfântului de la monahii ortodocşi. Moaştele au sosit la Bari pe 9 mai 1087. Sunt mai multe variante ale acestei strămutări. Se crede fie că au fost furate de hoţi sau piraţi, fie, în altă variantă, se spune că sfântul însuşi s-a arătat şi a poruncit ca moaştele sale să fie mutate pentru a fi protejate de cucerirea musulmanilor.

       Atât în Mira, cât şi la Bari, moaştele Sfântului Nicolae au izvorât un mir frumos mirositor ca apa de trandafir. Până în ziua de astăzi, pe 6 decembrie, slujitorii Bisericii adună mirul din racla cu sfintele moaşte.

       Pe 28 decembrie 2009, guvernul turc a anunţat că va cere returnarea moaştelor Sfântului Nicolae în Turcia de la guvernul italian. Autorităţile turceşti susţin că Sfântul Nicolae însuşi a dorit să fie înmormântat în locul naşterii sale şi că moaştele sale au fost ilegal mutate din Turcia.

       BUCURĂ-TE SFINTE IERARHE NICOLAE, MARE FĂCĂTOR DE MINUNI!

Te Deum de Ziua Naţională a României

       Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în toate bisericile Patriarhiei Române s-a oficiat slujba de Te Deum în cinstea înaintaşilor noştri şi spre folosul sufletesc al românilor de pretutindeni.

       Pe 1 decembrie2010, în jurul orei 9,30, biserica noastră a răsunat de rugăciunile preoţilor slujitori, care au oficiat slujba rânduită în prezenţa unui neaşteptat de mare număr de credincioşi, având în vedere faptul că Te Deum-ul cu ocazia Zilei naţionale a României este o slujbă introdusă de curând în programul liturgic al parohiilor.

       În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor la sfârşitul slujbei, PC Pr Badea Gabriel a explicat semnificaţia slujbei ce tocmai se încheiase şi a subliniat faptul că neamul românesc a dăinuit de-a lungul veacurilor datorită cultivării virtuţii unităţii, după modelul Mântuitorului Hristos care a învăţat ca "toţi să fie una".

       Unirea ne face să rămânem închegat ca popor, mai ales acum când forte mulţi dintre fraţii români pribegesc prin alte ţări pentu a câştiga pâinea cea de toate zilele, şi tot unirea ne ajută să trecem cu mai puţină greutate peste vitregiile vremii, din ce în ce mai apăsătoare.

       În finalul cuvântului său, sfinţia sa i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să-şi cinstească neîncetat eroii şi să ceară bunului Dumnezeu prin rugăciuni sincere să ocrotească pământul ţării noastre de uneltirilor văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, ca toţi românii să rămână un singur trup, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Treimea cea nedespărţită. 

Minuni petrecute la moaştele Sfintei Parascheva

Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Preacuvioasei maicii noastre  Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele.

Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutor cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratic, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.

Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş, din comuna Rădăşeni-Suceava, suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfanta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfintei şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arătă aievea Sfanta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:

- Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfanta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă de stomac. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfanta Parascheva, cerându-i cu credinţă şi cu lacrimi ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:

- Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:

 - Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Maicii noastre, Sfanta Parascheva!

- Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!

 După o oră, femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfanta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile, copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital la Iaşi pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că afecţiunea pulmonară s-a vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:

- Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci, mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Cuvioasei, Sfanta Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:

- Mamă, mamă! Aici este Doamne - Doamne?

Mulţumind din inimă pentru ajutor la  Sfanta Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfanta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia! Avea chipul palid şi îngândurat.

- Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.

- Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului! După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.

- Femeie, în seara aceasta la ora 8, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.

 De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.

 Aşa ştie să ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă cu aducerea moaştelor Maicii noastre, Sfanta Parascheva în satele lor.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Cuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla cuvioasei este albă de cărţi, de caiete de şcoală şi pomelnice. Putem spune că moaştele cele mai iubite de credincioşi din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:

- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Sfanta Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.

- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!

În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Sfanta Parascheva şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfanta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Sfanta Parascheva pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!

Preacuvioasă Maică, Sfanta  Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !

SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAŞI

Sfanta Maica noastră Parascheva, numită cea Nouă, de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.

Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Maicii noastre  Parascheva de la Iaşi. Îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu.

Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfanta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa părinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.

Dar, întrucât rugăciunea fără iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, sfanta Parascheva a adăugat la rugăciunile ei încă două fapte bune: postul şi milostenia. Căci postul dă aripi rugăciunii şi o înalţă la cer, iar milostenia, fiica cea dintâi a iubirii, duce rugăciunea înaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic până seara, în zilele de post, iar în sărbători, când se întorcea de la biserică, îşi schimba de multe ori hainele ei bune şi de preţ, date de părinţi, cu hainele rele şi rupte ale copiilor săraci, care cereau milostenie la uşa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrări şi bătăi de la mama ei, când o vedea îmbrăcată în haine urâte şi sărace.

 Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieţii pământeşti şi, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoinţă a vieţii călugăreşti. După ce mai întâi s-a închinat în biserica Vlahernei (a vlahilor), precum şi la toate mănăstirile şi sfintele moaşte din Constantinopol, s-a tăinuit apoi ca o străină într-o mănăstire de fecioare din Ieraclia Pontului.

Cinci ani s-a nevoit aici sfanta Parascheva, desăvârşindu-se în toate faptele bune şi mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre şi privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viaţa şi înţelepciunea ei şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, că Ţi-ai făcut vas ales şi sfânt pe Sfanta Parascheva şi Te preamăreşti între cei blânzi şi smeriţi cu inima!"

Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Sfanta Parascheva cu cununa desăvârşirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugăriţe nevoitoare.

Ajungând cuvioasa la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a spus: Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!

Deci, sărutând Sfanta Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând: „Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!"

Ostenindu-se Sfanta Parascheva încă doi ani deplini lângă biserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!"

 În timp ce se ruga, Sfanta Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.

După mulţi ani, moaştele Cuvioasei noastre, Sfanta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi în mormânt şi scoase la lumină spre mângâierea credincioşilor într-un chip ca acesta. Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creştin milostiv cu numele Gheorghe, împreună cu alţii, au săpat un mormânt aproape şi au dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei Parascheva. Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului. Noaptea, însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre ei îi zise:

- Gheorghe, pentru ce n-aţi luat în seamă trupul Sfintei Parascheva şi l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a voit s-o preamărească pe pământ?

Apoi şi acea împărăteasă sfântă i-a zis:

- Degrabă să luaţi trupul meu din mormânt şi să-l puneţi la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!

 Auzind clericii despre această minune, îndată au mers la mormântul Cuvioasei Parascheva cu lumânări şi tămâie şi au dus sfintele ei moaşte în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli.

În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva" şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.

La Târnovo au stat moaştele  Sfintei Parascheva 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani.

În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.

În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

Sfanta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi locali care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune.

 În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri", adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la 3 zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi, timp de două zile şi două nopţi, credincioşii stau la rând pentru închinare.

În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti.

Preacuvioasă Maică, Sfanta  Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !