Alegeri parohiale

     Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în toate parohiile din cuprinsul Patriarhiei Române se vor desfăşura alegeri pentru desemnarea membrilor care fac parte din organele deliberative şi executive parohiale pentru perioada 2010-2014.

     Credincioşii din comunitatea noastră sunt convocaţi duminică, 17 ianuarie 2010, ora 11,oo, la biserica parohială pentru a duce la îndeplinire acest act.

     Adunarea se va ţine îndată după oficierea Sfintei Liturghii şi va avea drept scop alegerea Consiliului Parohial şi a Comitetului Parohial.

Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului

     Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:

     "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".

      De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci    s-a apropiat împărăţia cerurilor.

                                                                       Matei 4, 12-17

Predica la Botezul Domnului

      Binecuvantati si dreptmaritori crestini in cea sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos!

     “In vremea aceea – zice dumnezeiescul Evanghelist Marcu, ucenic al Sfantului Apostol Petru care era de fata cand s-a petrecut acest fapt dumnezeiesc – a venit Iisus din Nazaretul Galileii si s-a botezat in Iordan, de la Ioan. Si indata (in aceeasi clipa) iesind din apa, a vazut Ioan cerurile deschise si Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-Se peste Dansul. Si glas s-a auzit din ceruri: Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine bine am voit”(Marc. 1, 9-11).

     Sa luam aminte cum a zis Parintele ceresc lui Iisus, vorbind cu El: “Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine bine am voit”. Doamne, ce vrea sa ne spuna noua acest cuvant unic (asemenea tuturor cuvintelor Sfintei Evanghelii si Scripturii)! Cand din taina tainelor cerului Parintele ceresc Ii spune Lui Iisus: “Tu esti Fiul Meu cel iubit”. Simtim oarecum o mustrare noi, oamenii, pentru ca nu am fost vrednici sa ne spuna noua, fiecaruia dintre noi: Tu sau voi sunteti fiii mei cei iubiti. Desi psalmistul rostise tot din graiul Parintelui ceresc: “Eu am zis: Voi dumnezei sunteti, si toti fii ai Celui Preainalt”.

     Dar in acelasi timp tot psalmistul, inspirat, incredinteaza mai inainte, in Psalmul 2 chiar, un cuvant care se ingemaneaza tainic cu acesta din ziua botezului: “Zis-a Domnul (adica Parintele ceresc) Domnului meu (Fiului lui Dumnezeu, Care e Domnul nostru): Tu esti Fiul Meu, Eu astazi Te-am nascut”. Acest cuvant e din vesnicie, mai inainte de veac. Celui care acum a venit la Iordan, Caruia Ii rosteste Tatal: “Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit”, Ii rostise din vesnicie. “Tu esti Fiul Meu. Eu astazi Te-am nascut”. Deci nasterea din veci. O legatura revelatoare, iubitilor, descoperitoare de inteles. Acelasi, Tatal, Caruia noi Ii spunem Tatal nostru (pentru ca Fiul Lui ne-a invatat) da cele doua marturii: una in vesnicie: “Tu esti Fiul Meu, Eu astazi Te-am nascut” (adica in vesnicie, vesnicule Fiu al Meu. Caci Eu Tata fiind, din veci sunt Tata si din veci am Fiu, pe Tine, Vesnicul Meu Fiu)(Ps. 2); si a doua marturie: acum, la botez, cand Iisus a venit la Ioan.

     Ioan boteza multimile, care isi recunosteau pacatele... Pacatul a insemnat despartirea de Dumnezeu, care, la randul ei, a insemnat despartirea de insasi menirea noastra. De aceea a zis un profet – un cuvant de la Dumnezeu: “Nu pe Mine M-ati parasit, ci pe voi insiva”. Te cutremuri, si ar trebui fiecare sa se gandeasca la acest fapt: Cand Il parasesti pe Dumnezeu te parasesti pe tine insuti; adica menirea ta, taina ta, rostul tau in fata lui Dumnezeu si in fata creatiei intregi. Si atunci, in aceasta constiinta a parasirii, veneau oameni credinciosi (in felul lor: ai Vechiului Testament, ai Legii, ai Profetilor) din vremea aceea si prozeliti ai caintei, din alte neamuri. Mergeau la Ioan, care ii boteza cu botezul pocaintei, asa cum am aratat duminica trecuta. Iisus a venit si El la botezul lui Ioan. De ce a venit? Ioan, care primise – de la Dumnezeu Tatal in Duhul Sfant, tot prin Iisus – taina venirii Fiului lui Dumnezeu, taina lui Hristos, cand Il vede, tremura in fata Lui: “Eu trebuie sa fiu botezat de Tine. Tu vii la mine?”. Si Iisus ii raspunde: “Lasa acum. Asa se cuvine, sa plinim toata dreptatea”. Adica toata randuiala Vechiului Testament, care pregatise lumea pentru Hristos: Legea si poruncile; iar la porunci intra si spalarea aceasta, a botezului cu apa, botez ritual. In vremea aceea era si o comunitate monahala – a esenienilor – care, de asemeni, avea in randuiala acest botez al curatirii. Si la celelalte popoare erau spalari rituale: taina apei care spala, si simbolul ei, cand traiesti mai adanc, stiind ca adancul din tine (si la orice faptura in proiectul ei) e spiritual. Radacina oricarei existente e spirituala. Sta la temelia ei un proiect, un plan, o idee de la Creator. Deci erau aceste spalari rituale tot sub numele de botez.

     Atunci, Iisus si El implineste aceasta randuiala a Vechiului Testament si a intregii lumi vechi; pentru ca El nu a venit sa strice Legea ci s-o plineasca (adica sa o duca la plinatate); sa plineasca Vechiul Testament, care se incheie aici; cum va spune Mantuitorul mai pe urma (dupa Sfantul Luca): “Legea si proorocii au fost pana la Ioan”; iar de acum inainte se vesteste Evanghelia. Atunci Ioan a primit, cu smerenie, in fata Stapanului. Iisus n-a avut pacat de marturisit, dar a primit actul simbolic, anume Si-a plecat capul in apa Iordanului (asa cum Isi va pleca faptura lui umana pe cruce si de pe cruce in mormant, si va iesi la inviere), dezvaluind inca de aici, simbolic, taina inecarii pacatului si invierii. Atunci, spune Scriptura “indata iesind (care arata ca nu a urmat marturia pacatelor pentru ca era Cel fara de pacat), cerul s-a deschis (El a deschis cerul) si Duhul Sfant a coborat peste El in chip de porumbel si glasul Parintelui ceresc s-a auzit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit...”. Sfantul Marcu (ucenic al Sfantului Petru) spune: “Tu esti Fiul Meu cel iubit. Intru Tine am binevoit” (asa cum rostise din vesnicie: “Tu esti Fiul Meu. Eu astazi Te-am nascut”, asa si acum, intr-o a doua nastere). Si intru Tine sa fie toti chemati, toti pentru care am spus prin gura psalmistului: Voi dumnezei sunteti, fii ai Celui preainalt. De aceea Te-am trimis in lume, Fiul Meu: Mergi si-Ti mantuieste fratii! Intru Tine am binevoit (e toata bunavoirea Mea). Faptura intreaga este opera a vointei lui Dumnezeu; a bunei voiri a Parintelui ceresc, prin lucrarea Fiului si in unitatea, in comuniunea, in sanul Duhului Sfant Care ne strange pe toti. El este arzand in noi dorul dupa Fiul; asa cum a coborat in chipul porumbelului peste Fiul, acum, la botez.

     Si... cum talcuiam, cu darul lui Dumnezeu, Iisus S-a botezat, dar nu pentru pacat; caci nu avea pacate. Iar a doua zi dupa botez, cand Iisus a venit la Iordan, Ioan a aratat catre Iisus si le-a spus ucenicilor: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”. Si zic Parintii (Sf. Ioan Gura de Aur): Ce a vrut sa insemne acest cuvant? Pe de o parte: L-a descoperit pe Iisus – Mielul; iar mielul e simbol al jertfei, care, la randul ei, e puterea care infrange pacatul. Si, mai adanc, jertfa nu e legata numai de pacat; e legata de taina creatiei. Orice creatie poarta in ea taina jertfei. Si o spun cu gand curat – de la Dumnezeu, nu de la mine – ca asa trebuie sa traiasca omul, in orice act al lui, ca o stare de jertfa. Si daca ar trai aceasta constiinta de jertfa in actul cel mai intim, din care se odrasleste un copil in lume, daca ai trai constiinta jertfei, ca daruiesti ce ai curat in tine si sfant, in constiinta unui act creator, dumnezeiesc, nu s-ar mai naste handicapati si bolnavi mintal, violenti si criminali, ci s-ar naste – cum avem atatea cazuri – oameni drepti, curati, cuminti, savanti, intelepti si sfinti. Jertfa e taina tainelor actului creator. De aceea a zis Ioan: “Iata Mielul Cel ce ridica pacatul lumii”, ca sa le arate celor de fata: Iisus, Care a venit la botez, nu e asemenea voua, care veniti sa va strigati pacatele; El a venit pentru pacatul vostru; pentru ca El e Mielul, Cel ce ridica pacatul vostru. Prin insasi intruparea si nasterea Lui de la Duhul Sfant si din Fecioara a inceput ridicarea pacatului.

     Si auziti ce a spus Tatal despre Iisus, Care S-a botezat acum: “Tu esti Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit”. Tu esti Icoana, modelul tuturor celorlalti; care daca vor veni la Tine cand Tu ii vei chema si le vei zice: “Veniti la Mine toti cei impovarati si osteniti, si Eu va voi odihni pe voi”, si vor raspunde la sfintenia Ta, la jertfa Ta, atunci voi spune si despre ei : Prin Tine si ei sunt fiii Mei. Voi intari cuvantul psalmistului: Eu am zis (am grait din veci si in timp): Voi dumnezei sunteti, fii ai Celui Preainalt, chemati sa descoperiti in voi chipul Fiului Meu.

     Si atunci, Iisus a intrat in apele Iordanului ca un miel, prefigurand jertfa de pe cruce, moartea si invierea, intrand in apele Iordanului si sfintindu-le... Cum ne vom ruga acum noi la aceasta mare sfintire: “Sa se sfinteasca apa aceasta cu puterea, cu lucrarea, cu pogorarea Duhului Sfant, sa se pogoare spre apa aceasta lucrarea curatitoare a Treimii, sa i se daruiasca harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului!”. Si noi auzim acum ca atunci la Iordan si vedem in duh Treimea Sfanta: Fiul Care era in apele Iordanului, Duhul Sfant coborand, in chipul porumbelului (vazandu-L deci), “ca un porumbel”, si glasul Parintelui ceresc auzindu-l; deci auzind si vazand (asa cum la Horeb Moisi a si auzit cuvant, dar a si vazut – rugul care ardea dar nu se mistuia, ramanea verde, viu in Dumnezeul Cel viu) – cele doua simturi, care induhovnicite se inalta, se transfigureaza. De aceea rugaciunea cea mare, adresata Sfintei Treimi, incepe: “Treime mai presus de fire, Preabuna, Preadumnezeiasca...”. Si adresandu-se Mantuitorului: “Te-am vazut prunc in iesle intru nastere, iar acum desavarsit barbat Te vedem , Dumnezeul nostru din Cel desavarsit (Parintele ceresc). Astazi Proorocul, Inaintemergatorul, se apropie de Stapanul; cu frica sta inaintea Lui. Apele Iordanului se prefac in vindecari; toata faptura se adapa cu curgeri tainice. (De aceea se numeste aghiasma mare). Toate apele se sfintesc astazi din taina coborarii in apele Iordanului a Fiului lui Dumnezeu (Care, am vazut, nu sa-Si spele pacatele a venit, ci sa ridice pacatul lumii, sfintind apa; si sfintind casele, pe care le-am vazut zilele astea cand am mers, stropind si sfintind, atat de luminoase, atat de curate, parca le simteam innoite... si simteam taina aceasta pe care numai Dumnezeu o poate face: a innoirii inimilor si a fetelor tuturor care au primit cu atata bucurie si nadejde sfintirea). Azi pacatele oamenilor se curatesc in apele Iordanului. Astazi raiul s-a deschis oamenilor, Soarele dreptatii ne lumineaza, azi ne-am usurat de plansul celui vechi, al lui Adam. Ne-am izbavit de intuneric si adunarea cea sfanta si mult vestita a ortodocsilor se bucura. Stapanul la botez merge sa ridice firea omeneasca la inaltime. Cel neplecat Se pleaca robului ca sa ne slobozeasca pe noi din robie. Imparatia cerurilor am dobandit, impartia Domnului nu va avea sfarsit, pamantul si marea si-au impartit bucuria lumii si lumea de veselie s-a umplut”.

     Iubitilor, sa traim spiritual aceasta taina, aceasta bucurie, peste toate necazurile. De atatea ori ne aflam in fata unui om indurerat de un chin greu – in familie, in persoana lui – dar un singur cuvant si o singura scanteiere de har deodata ii schimba durerea si traieste in clipa aceea o deschidere a cerului in inima lui. Si poti sa uiti atunci durerea si poti sa arunci, sa ineci toata durerea de pana atunci si macar pentru o clipa sa traiesti arvuna aceasta a bucuriei ceresti; cu care poti sa birui pe urma necazurile si durerile; din acea clipa in care te-ai impartasit de un strop de apa sfintita, de un cuvant dumnezeiesc al Evangheliei, de Trupul si Sangele dumnezeiesc. Si simti ca ai primit o arvuna a invierii; a invierii pentru viata de aici si pentru viata cealalta. Dar biruind si incepand de aici, cu aceasta credinta si nadejde si putere harica pui noi si mereu noi inceputuri vietii si noi biruiri. Prin Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita (Care S-a aratat la Iordan); pentru care ne rugam si noi sa ne tina nedespartiti in credinta, in adevar, in iubire, in lumina si in bucurie divina si inima senina. Cu Maica Domnului si cu toti sfintii. Amin.
                                                                                                                         Parintele Constantin Galeriu

Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu vrajmasii.

     Nu este oare un lucru fara judecata, ca atunci, cand soseste o sarbatoare, sa se intrebuinteze asa de mare ingrijire, de a se scoate din lada mai dinainte haina cea mai frumoasa si a o tine gata cu cea mai mare acuratete, si a-si pune incaltaminte frumoasa, a aseza pe masa mancaruri scumpe, a aduce din toate partile tot felul de prisosinta, si a se impopotona si impodobi in tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel parasit, cel patat, cel salbaticit, cel flamand si necurat? Tu aduci aici in Biserica un trup impodobit, dar un suflet gol si uracios. Caci trupul il vede cel asemenea tie, robul cel asemenea tie, si de aceea putin intereseaza el, fie sub orice forma; dar pe sufletul tau il vede Dumnezeu, si desigur neingrijirea ta de dansul va fi aspru pedepsita.

     Nu stiti voi, ca pe acest altar arde focul cel ceresc, adica Dumnezeu-omul este de fata? De aceea nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji si altele de asemenea, adica pacatele, pentru ca sufletul tau sa nu se aprinda de acel foc ceresc si sa se mistuiasca. Mai vartos adu cu tine pietre pretioase, aur si argint, adica fapte bune, pentru ca acestea aici inca mai mult sa se curate, si ca sa te poti intoarce de la altar cu castig mare si bogat. De este intru tine ceva pacatos, leapada si departeaza aceea din sufletul tau, inainte de a veni aici la altar.

     Daca cineva cu deosebire are un vrajmas, de care a fost greu jignit, sa lepede acum vrajmasia si sa domoleasca sufletul sau cel aprins de manie, care se framanta in clocotire, ca sa vina iarasi in linistea si pacea sa cea launtrica. Mai mult decat toate este aceasta de trebuinta, cand voiesti sa te apropii la Sfanta Cuminecatura. Caci prin Sfanta Cuminecatura vrei sa primesti la tine pe un imparat, iar cand un imparat voieste sa primeasca locuinta in sufletul tau, trebuie sa domneasca acolo mult repaus si liniste si o pace adanca.

     Dar tu te impotrivesti si zici, ca ai fost prea jignit si de aceea nu poti sa-ti potolesti mania. Dar spune mie, voiesti oare sa te vatami pe tine insuti mai mult, decat toate. Orice ar face vrajmasul, nu poate sa te vatame asa de mult, pe cat te vatami tu insuti, cand nu voiesti a te impaca cu dansul, si asa nesocotesti porunca lui Dumnezeu. Vrajmasul te-a jignit; ei bine, dar spune mie, voiesti oare pentru aceea a jigni si tu pe Dumnezeu? A nu te impaca cu jignitorul, nu vrea sa zica a-l pedepsi pe acela, ci mai vartos vrea sa zica a jigni pe Dumnezeu, care a dat legea impacarii. Asadar nu te uita la acel asemenea tie rob, care te-a jignit, si nu socoti marimea jignirii, ci uita-te numai la Dumnezeu si la frica de Dumnezeu, si gandeste intru sineti, ca cu cat mai mare sila vei face sufletului tau, si cu cat sunt mai mari jignirile, care tu le ierti, cu atata mai mare va fi si rasplatirea ta la Dumnezeu, care cere acestea de la noi. Si precum tu acum, dupa ce a-i iertat, din partea ta primesti pe Dumnezeu in Sfanta Cina cu toata cinstea, tot asa si ei in ceea lume te va primi cu toata cinstea, si va rasplati ascultarea ta inmiit.

     Multe dusmanii raman asa zicand vesnice, pentru ca nu s-au impacat de indata in ziua cea dintai. Pentru aceea nimeni sa nu urasca pe potrivnicul sau mai mult decat o zi, si sa se desfaca de mania sa inca inainte de sosirea noptii, adica ceea ce zice Apostolul: "Sa nu apuna soarele intru mania ta" (Efes. IV. 26), pentru ca nu in singuratatea noptii sa stranga si sa socoteasca toate la un loc, cate in manie s-au vorbit si s-au facut, ca nu cumva prin aceasta sfarsitul sa se faca inca mai rau si impacarea inca mai grea. Precum madularele trupului cele scrantite si miscate din pozitia lor cea dreapta, se intorc fara multa truda in locul ior cele de mai inainte, cand cineva indata le indreapta; iar daca ele raman in pozitia lor cea falsa un timp mai indelungat, cu foarte mare greutate se pot iarasi indrepta, si trebuie multa vreme pana ce ele iarasi se intaresc si se aseaza bine; tot asa se intampla cu noi si in privirea vrajmasiei. Se face impacarea indata, ea se face usor, si se cere putina osteneala, pentru a se restatornici prietenia cea veche. Daca insa trece un timp mai indelungat, ura si mania ne orbesc cu totul; noua ni-i rusine a ne impaca, si avem trebuinta de altii, nu numai pentru ca sa ne invoiasca cu potrivnicul, dar si pentru ca, dupa ce impacarea s-a facut, sa tina impreuna un timp pe cei nou-impacati, pana ce se va restatornici increderea cea veche. Ce rusine este aceasta, o voi tacea cu totul; dar nu este oare foarte de osandit, ca noi sa avem nevoie de altii, ca sa ne poata iarasi impaca cu propriile noastre madulari, adica cu cei asemenea cu noi crestini?

     Stiind noi toate acestea, iubitilor, sa avem cea mai mare grija, ca sa nu traim cu nimeni in dusmanie. Iar daca cu toate acestea se iveste vreo dusmanie, sa ne impacam in aceeasi zi. Daca dusmania trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne sa ajunga la a patra, la a cincea zi; si se formeaza un intreg sir de zile de vrajmasie. Caci cu cat mai indelung amanam noi impacarea, cu atata ne vine ea mai grea. Dar poate tu vei zice: "mi-i rusine a ma apropia de jignitorul meu si a-i da mana." insa, vezi, aceasta nu este rusine, mai vartos tocmai aceasta iti aduce lauda, slava, cinste, folos si castig inmiit. Insusi vrajmasul tau te va lauda, si toti cei ce vor vedea aceasta te vor proslavi. Si chiar daca oamenii te-ar prihani, totusi Dumnezeu desigur te va incununa pentru aceasta. Iar daca tu vei astepta, pana ce mai intai jignitorul tau va veni la tine si te va ruga de iertare, atunci iertarea iti va aduce tie cu mult mai putin folos si binecuvantare. Atunci izbanda cea mai mare o ia de la tine acela, care iese inaintea ta, si atrage binecuvantarea la dansul. Dimpotriva, daca tu iesi inainte, tu nu esti cel biruit, mai vartos tu ai biruit mania, ai stapanit patima, ai aratat multa intelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ti-ai facut tie insuti de acum viata mai placuta, te-ai slobozit de grija si de neliniste.

     Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

                                                                                                                            Sf. Ioan Gura de Aur

Evanghelia Duminicii dinaintea Botezului Domnului

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.

Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.

Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.

Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

                                                                                    Marcu I, 1-8

GÂNDURI DE CRĂCIUN

     Fiecare dintre marile sărbători ale sfintei noastre Biserici cere credincioşilor o pregătire prealabilă, ce constă în curăţirea sufletului prin „baia spirituală“ a Mărturisirii înaintea duhovnicului, prin împăcarea cu toţi cei din jur, prin domolirea pornirilor neraţionale ale trupului, prin redescoperirea cuvântului Sfintei Evanghelii, care se va citi la Sfânta Liturghie, pentru ca totul să culmineze cu primirea Sfintei Împărtăşanii, unirea noastră tainică cu Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos. Această pregătire duhovnicească, ce echivalează cu o înaintare spre Cel curat şi sfânt, trebuie să fie şi un progres în cunoaşterea şi împlinirea voii Lui, o ridicare efectivă din orice robie a simţurilor sau a gândurilor necurate, o recâştigare a libertăţii spirituale, irosite din neluare-aminte, din lene, uitare sau preamulta împrăştiere în grijile acestei lumi. A te apropia de timpul sfânt al sărbătorii fără pregătirea „hainei de nuntă“, fără a-L cunoaşte pe Cel ce te-a poftit la masa Lui, pe Cel ce se pregăteşte să te slujească, să te hrănească şi să te vindece, înseamnă a rămâne în întunericul necunoştinţei, al indiferenţei şi al rătăcirilor de tot felul, refuzând cu bună ştiinţă darul luminos de sfinţenie pe care îl ascunde în sine sărbătoarea.

Naşterea Domnului sau Crăciunul ne cere inimă de copil, minte de înţelept şi suflet feciorelnic pentru a-i putea descifra taina, a-i pătrunde înţelesul şi a-i câştiga folosul cel duhovnicesc, aidoma păstorilor, magilor şi Preasfintei Fecioare Maria, singurii învredniciţi de Cerescul Părinte de a-L cunoaşte pe Pruncul născut în Betleem. O, adânc de taină, de iubire şi de înţelepciune divină! Dumnezeu Se descoperă pe măsura dorinţei, a curăţiei şi a vredniciei celor ce-L aşteptau, alegând simplitatea inimii în locul palatelor aurite, nevinovăţia minţii în locul înţelepciunii deşarte, delicateţea şi sensibilitatea unor suflete evlavioase în locul puterii arogante, viclene şi necruţătoare.

     Oamenii uitaseră de jertfă, de mila de aproapele, de treptele sfinţeniei

Într-o lume înfometată spiritual, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu alege Casa Pâinii (Betleemul) spre a Se naşte, vestind tainic tuturor neamurilor că El va sătura pe toţi câţi vor veni lângă El cu pâinea Trupului Său; pe cei însetaţi duhovniceşte nu-i va mai lăsa să se adape la izvoare otrăvite, ci le va dărui „băutura cea nouă“ a sângelui Său Dumnezeiesc, spre a nu mai înseta niciodată; pe cei goi spiritual sau „dezbrăcaţi“ de orice sens, El îi va îmbrăca în harul Părintesc, ţesându-le hlamida împărătească a Duhului Sfânt.

Dar cine este Acesta şi cu ce fel de putere face El toate acestea? Se întrebau atunci necredincioşii iudei şi se întreabă şi astăzi cei ce nu vor să-L cunoască şi nici să-L înţeleagă. Dacă i-ar fi ascultat pe prooroci, cei de atunci, sau pe preoţii Bisericii, cei de astăzi, ei ar fi putut cunoaşte taina Întrupării sau a Înomenirii Atotţiitorului Cuvânt al Tatălui Ceresc, Cel ce părăseşte tronul slavei veşnice, micşorându-Se din pricina iubirii Sale de oameni milostive, spre a ne face pe noi părtaşi acelei slave preaalese. Nu despărţindu-Se de Tatăl şi nici uitând de Duhul Sfânt Se coboară El pe pământ, ci aducând cu Sine, la râul Iordanului sau pe Taborul epifaniei Lui, Treimea cea deofiinţă şi în veci nedespărţită. Vine în pământul făgăduinţei Sale să-şi caute o Mamă, El cel născut din Tatăl cel fără de-nceput, după al cărei chip să ne nască şi nouă o Mamă, Biserica Lui şi a Preasfintei Treimi, ce va naşte fără-ncetare, până la sfârşitul veacurilor, pe fiii lui Dumnezeu după har şi fraţi ai Lui mai mici.

     Puterea este a Lui, ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar este şi dată Lui de Tatăl, drept răsplătire pentru desăvârşita ascultare de a Se întrupa, de-a pătimi şi de a învia. Dar nu numai puterea i-a dat-o Tatăl, ci şi judecata Lui toată, căci era după dreptate ca El, prin Care toate s-au făcut, să fie refăcute, judecate şi îndreptate. Pentru aceasta Se şi face El Păstor oilor celor cuvântătoare, care pot recunoaşte glasul Lui, fiindcă sunt ale Lui, El le-a gândit, El le-a dorit şi El le-a plăsmuit din nefiinţă. Dar Se face şi Miel, căci oamenii uitaseră de jertfă, de mila de aproapele, de treptele sfinţeniei, având iarăşi nevoie de-un Model, izvorâtor de puterea iertării, a renunţării şi a împăcării. Un Miel fără prihană, o jertfă-atotcurată, o cruce pe Golgota şi un mormânt întunecat, dar şi-o lume înnoită; aceasta este El, pe acestea le primeşte şi-aceasta o câştigă, cu scump sângele Său.

         Cu inimi pregătite, cu mintea curăţită 
     Ieslea din Betleem ne-aduce aminte de acestea toate, căci ea e şi mormânt şi loc de înviere; Pruncul e-ncoronat dintru-nceput, atât ca Împărat, cât şi ca Răstignit. Cele două planuri se însoţesc neîncetat, pentru ca şi în viaţa noastră să fim mereu ca pruncii de curaţi, dar şi gătiţi ca mieii de tăiere. El, Iisus Hristos, Stăpânul ce slujeşte, Se face om şi Dumnezeu rămâne, ca să ne înveţe ce este libertatea Lui: este slujire plină de-ascultare, de nevoinţă şi de îndurare. El ne vrea liberi şi stăpâni cu duhul pentru că în a Sa Împărăţie nu este loc decât pentru cei drepţi şi sfinţi, pentru cei liberaţi de patimi şi urgie şi ancoraţi în El pentru vecie!

Corul de îngeri care a însoţit venirea Lui ni L-a vestit ca Împărat al păcii şi ca Părinte al veacului ce va să vie; dar cum nici veacul nu-i al nostru, ci al Lui, aşa şi pacea pe care o aduce lumii, nu e din ea, ci e din cer adusă. După cum stăpânirea Lui nu înrobeşte, ci mai vârtos eliberează omul, nici pacea Lui nu e de suprafaţă, ci este restauratoare de fiinţă: în firea lui omul e bun de la zidire, iar ce e rău se-adaugă în timp şi îl corupe. De aceea, Domnul va trebui să şteargă mai întâi întinăciunea veche ce acoperise întru adâncuri chipul Său divin, iar mai apoi să ungă cu Mirul Său rănile cele de moarte aducătoare. Şi astfel îl împacă în mod real şi sigur pe om cu Dumnezeu, cu sine însuşi şi cu al său semen, avertizându-l ca şi pe Adam: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie şi mai rău!“. Pacea Lui dăruită nouă prin Duhul Sfânt e însăşi darul vieţii, căci a-L cunoaşte şi-a-L iubi pe Dumnezeu şi lângă El pe tot cel de aproape, e conţinut al vieţii spirituale, e bucurie de-nceput de drum spre veşnicia Celui ce-n lume a venit acum.

     Astfel Taina Naşterii preasfinte uneşte iarăşi cerul cu pământul, pe omul regăsit cu-al său Părinte, pe îngeri şi pe oameni întreolaltă, ca-n prima zi din raiul cel dintâi. Dar până la câştigarea celui de-al doilea rai, de Dumnezeul-Om, Iisus Hristos, Pruncul preasfânt va creşte, întărindu-Se cu duhul şi îndumnezeindu-şi tainic firea Lui umană, în ascultare de părinţi şi aşteptându-Şi ceasul, voinţa Tatălui s-o împlinească, cu har preasfânt pe toţi să-i înavuţească!

     La ceas de seară sfântă să stăm în aşteptare, cu inimi pregătite, cu mintea curăţită, la fel ca şi păstorii, ca oile smerite, căci vine El, Păstorul, să ne adune-n staul, Biserica Lui sfântă, curata Lui Mireasă. Lui să-I urmăm cu toţii, la Tatăl să ne ducă, prinos de ascultare, gătiţi de-mpărăţie, uniţi cu-al nostru Mire acum şi-n veşnicie! Lui fie slava toată, cu Tatăl şi cu Duhul, spre-a noastră mântuire!

Pr Prof Ştefan Buchiu

HRAM ÎN HAINE DE SĂRBĂTOARE

      În fiecare an, ziua de 6 decembrie reprezintă o mare bucurie pentru comunitatea de credincioşi ai parohiei Bucu.  Anul acesta a venit cu o bucurie în plus datorită înnoirii veşmintelor de pe Sfânta Masă din altar şi de la iconostase, prin grija deosebită a unei fiice a satului, care acum locuieşte pe alte meleaguri ale ţării.

      În afară de materialele cu iz bizantin care împodobesc sfânta noastră biserică, doamna Haretia, cea care le-a dăruit, ne-a lăsat şi câteva gânduri, justificând gestul făcut: "Donez aceste materiale pentru Sfântul Altar al Sfintei Biserici din Bucu, Judeţul Ialomiţa, satul în care m-am născut şi am crescut. În această Biserică m-am botezat şi tot aici, în faţa acestui Sfânt Altar m-am cununat în data de 08.01.1956.  De atunci am plecat din acest sat, pe care nu l-am uitat niciodată, de care îmi amintesc cu mare plăcere, iar, când am posibilitatea, mă întorc cu mare drag, în leagănul copilăriei mele.

      Haretia, fiica cea mare a lui Constantin Lepădătescu şi fiica satului Bucu.

       (21.11.2009 - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului)"

      Mulţumim doamnei Haretia pentru darul făcut bisericii noastre şi ne rugăm la Dumnezeu să-i răsplătească dragostea pentru sfântul lăcaş, dăruindu-i  viaţă veşnică în locaşurile preafrumoase ale Împărăţiei Cerurilor.