Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu vrajmasii.

     Nu este oare un lucru fara judecata, ca atunci, cand soseste o sarbatoare, sa se intrebuinteze asa de mare ingrijire, de a se scoate din lada mai dinainte haina cea mai frumoasa si a o tine gata cu cea mai mare acuratete, si a-si pune incaltaminte frumoasa, a aseza pe masa mancaruri scumpe, a aduce din toate partile tot felul de prisosinta, si a se impopotona si impodobi in tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel parasit, cel patat, cel salbaticit, cel flamand si necurat? Tu aduci aici in Biserica un trup impodobit, dar un suflet gol si uracios. Caci trupul il vede cel asemenea tie, robul cel asemenea tie, si de aceea putin intereseaza el, fie sub orice forma; dar pe sufletul tau il vede Dumnezeu, si desigur neingrijirea ta de dansul va fi aspru pedepsita.

     Nu stiti voi, ca pe acest altar arde focul cel ceresc, adica Dumnezeu-omul este de fata? De aceea nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji si altele de asemenea, adica pacatele, pentru ca sufletul tau sa nu se aprinda de acel foc ceresc si sa se mistuiasca. Mai vartos adu cu tine pietre pretioase, aur si argint, adica fapte bune, pentru ca acestea aici inca mai mult sa se curate, si ca sa te poti intoarce de la altar cu castig mare si bogat. De este intru tine ceva pacatos, leapada si departeaza aceea din sufletul tau, inainte de a veni aici la altar.

     Daca cineva cu deosebire are un vrajmas, de care a fost greu jignit, sa lepede acum vrajmasia si sa domoleasca sufletul sau cel aprins de manie, care se framanta in clocotire, ca sa vina iarasi in linistea si pacea sa cea launtrica. Mai mult decat toate este aceasta de trebuinta, cand voiesti sa te apropii la Sfanta Cuminecatura. Caci prin Sfanta Cuminecatura vrei sa primesti la tine pe un imparat, iar cand un imparat voieste sa primeasca locuinta in sufletul tau, trebuie sa domneasca acolo mult repaus si liniste si o pace adanca.

     Dar tu te impotrivesti si zici, ca ai fost prea jignit si de aceea nu poti sa-ti potolesti mania. Dar spune mie, voiesti oare sa te vatami pe tine insuti mai mult, decat toate. Orice ar face vrajmasul, nu poate sa te vatame asa de mult, pe cat te vatami tu insuti, cand nu voiesti a te impaca cu dansul, si asa nesocotesti porunca lui Dumnezeu. Vrajmasul te-a jignit; ei bine, dar spune mie, voiesti oare pentru aceea a jigni si tu pe Dumnezeu? A nu te impaca cu jignitorul, nu vrea sa zica a-l pedepsi pe acela, ci mai vartos vrea sa zica a jigni pe Dumnezeu, care a dat legea impacarii. Asadar nu te uita la acel asemenea tie rob, care te-a jignit, si nu socoti marimea jignirii, ci uita-te numai la Dumnezeu si la frica de Dumnezeu, si gandeste intru sineti, ca cu cat mai mare sila vei face sufletului tau, si cu cat sunt mai mari jignirile, care tu le ierti, cu atata mai mare va fi si rasplatirea ta la Dumnezeu, care cere acestea de la noi. Si precum tu acum, dupa ce a-i iertat, din partea ta primesti pe Dumnezeu in Sfanta Cina cu toata cinstea, tot asa si ei in ceea lume te va primi cu toata cinstea, si va rasplati ascultarea ta inmiit.

     Multe dusmanii raman asa zicand vesnice, pentru ca nu s-au impacat de indata in ziua cea dintai. Pentru aceea nimeni sa nu urasca pe potrivnicul sau mai mult decat o zi, si sa se desfaca de mania sa inca inainte de sosirea noptii, adica ceea ce zice Apostolul: "Sa nu apuna soarele intru mania ta" (Efes. IV. 26), pentru ca nu in singuratatea noptii sa stranga si sa socoteasca toate la un loc, cate in manie s-au vorbit si s-au facut, ca nu cumva prin aceasta sfarsitul sa se faca inca mai rau si impacarea inca mai grea. Precum madularele trupului cele scrantite si miscate din pozitia lor cea dreapta, se intorc fara multa truda in locul ior cele de mai inainte, cand cineva indata le indreapta; iar daca ele raman in pozitia lor cea falsa un timp mai indelungat, cu foarte mare greutate se pot iarasi indrepta, si trebuie multa vreme pana ce ele iarasi se intaresc si se aseaza bine; tot asa se intampla cu noi si in privirea vrajmasiei. Se face impacarea indata, ea se face usor, si se cere putina osteneala, pentru a se restatornici prietenia cea veche. Daca insa trece un timp mai indelungat, ura si mania ne orbesc cu totul; noua ni-i rusine a ne impaca, si avem trebuinta de altii, nu numai pentru ca sa ne invoiasca cu potrivnicul, dar si pentru ca, dupa ce impacarea s-a facut, sa tina impreuna un timp pe cei nou-impacati, pana ce se va restatornici increderea cea veche. Ce rusine este aceasta, o voi tacea cu totul; dar nu este oare foarte de osandit, ca noi sa avem nevoie de altii, ca sa ne poata iarasi impaca cu propriile noastre madulari, adica cu cei asemenea cu noi crestini?

     Stiind noi toate acestea, iubitilor, sa avem cea mai mare grija, ca sa nu traim cu nimeni in dusmanie. Iar daca cu toate acestea se iveste vreo dusmanie, sa ne impacam in aceeasi zi. Daca dusmania trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne sa ajunga la a patra, la a cincea zi; si se formeaza un intreg sir de zile de vrajmasie. Caci cu cat mai indelung amanam noi impacarea, cu atata ne vine ea mai grea. Dar poate tu vei zice: "mi-i rusine a ma apropia de jignitorul meu si a-i da mana." insa, vezi, aceasta nu este rusine, mai vartos tocmai aceasta iti aduce lauda, slava, cinste, folos si castig inmiit. Insusi vrajmasul tau te va lauda, si toti cei ce vor vedea aceasta te vor proslavi. Si chiar daca oamenii te-ar prihani, totusi Dumnezeu desigur te va incununa pentru aceasta. Iar daca tu vei astepta, pana ce mai intai jignitorul tau va veni la tine si te va ruga de iertare, atunci iertarea iti va aduce tie cu mult mai putin folos si binecuvantare. Atunci izbanda cea mai mare o ia de la tine acela, care iese inaintea ta, si atrage binecuvantarea la dansul. Dimpotriva, daca tu iesi inainte, tu nu esti cel biruit, mai vartos tu ai biruit mania, ai stapanit patima, ai aratat multa intelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ti-ai facut tie insuti de acum viata mai placuta, te-ai slobozit de grija si de neliniste.

     Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

                                                                                                                            Sf. Ioan Gura de Aur

Evanghelia Duminicii dinaintea Botezului Domnului

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.

Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.

Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.

Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

                                                                                    Marcu I, 1-8

GÂNDURI DE CRĂCIUN

     Fiecare dintre marile sărbători ale sfintei noastre Biserici cere credincioşilor o pregătire prealabilă, ce constă în curăţirea sufletului prin „baia spirituală“ a Mărturisirii înaintea duhovnicului, prin împăcarea cu toţi cei din jur, prin domolirea pornirilor neraţionale ale trupului, prin redescoperirea cuvântului Sfintei Evanghelii, care se va citi la Sfânta Liturghie, pentru ca totul să culmineze cu primirea Sfintei Împărtăşanii, unirea noastră tainică cu Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos. Această pregătire duhovnicească, ce echivalează cu o înaintare spre Cel curat şi sfânt, trebuie să fie şi un progres în cunoaşterea şi împlinirea voii Lui, o ridicare efectivă din orice robie a simţurilor sau a gândurilor necurate, o recâştigare a libertăţii spirituale, irosite din neluare-aminte, din lene, uitare sau preamulta împrăştiere în grijile acestei lumi. A te apropia de timpul sfânt al sărbătorii fără pregătirea „hainei de nuntă“, fără a-L cunoaşte pe Cel ce te-a poftit la masa Lui, pe Cel ce se pregăteşte să te slujească, să te hrănească şi să te vindece, înseamnă a rămâne în întunericul necunoştinţei, al indiferenţei şi al rătăcirilor de tot felul, refuzând cu bună ştiinţă darul luminos de sfinţenie pe care îl ascunde în sine sărbătoarea.

Naşterea Domnului sau Crăciunul ne cere inimă de copil, minte de înţelept şi suflet feciorelnic pentru a-i putea descifra taina, a-i pătrunde înţelesul şi a-i câştiga folosul cel duhovnicesc, aidoma păstorilor, magilor şi Preasfintei Fecioare Maria, singurii învredniciţi de Cerescul Părinte de a-L cunoaşte pe Pruncul născut în Betleem. O, adânc de taină, de iubire şi de înţelepciune divină! Dumnezeu Se descoperă pe măsura dorinţei, a curăţiei şi a vredniciei celor ce-L aşteptau, alegând simplitatea inimii în locul palatelor aurite, nevinovăţia minţii în locul înţelepciunii deşarte, delicateţea şi sensibilitatea unor suflete evlavioase în locul puterii arogante, viclene şi necruţătoare.

     Oamenii uitaseră de jertfă, de mila de aproapele, de treptele sfinţeniei

Într-o lume înfometată spiritual, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu alege Casa Pâinii (Betleemul) spre a Se naşte, vestind tainic tuturor neamurilor că El va sătura pe toţi câţi vor veni lângă El cu pâinea Trupului Său; pe cei însetaţi duhovniceşte nu-i va mai lăsa să se adape la izvoare otrăvite, ci le va dărui „băutura cea nouă“ a sângelui Său Dumnezeiesc, spre a nu mai înseta niciodată; pe cei goi spiritual sau „dezbrăcaţi“ de orice sens, El îi va îmbrăca în harul Părintesc, ţesându-le hlamida împărătească a Duhului Sfânt.

Dar cine este Acesta şi cu ce fel de putere face El toate acestea? Se întrebau atunci necredincioşii iudei şi se întreabă şi astăzi cei ce nu vor să-L cunoască şi nici să-L înţeleagă. Dacă i-ar fi ascultat pe prooroci, cei de atunci, sau pe preoţii Bisericii, cei de astăzi, ei ar fi putut cunoaşte taina Întrupării sau a Înomenirii Atotţiitorului Cuvânt al Tatălui Ceresc, Cel ce părăseşte tronul slavei veşnice, micşorându-Se din pricina iubirii Sale de oameni milostive, spre a ne face pe noi părtaşi acelei slave preaalese. Nu despărţindu-Se de Tatăl şi nici uitând de Duhul Sfânt Se coboară El pe pământ, ci aducând cu Sine, la râul Iordanului sau pe Taborul epifaniei Lui, Treimea cea deofiinţă şi în veci nedespărţită. Vine în pământul făgăduinţei Sale să-şi caute o Mamă, El cel născut din Tatăl cel fără de-nceput, după al cărei chip să ne nască şi nouă o Mamă, Biserica Lui şi a Preasfintei Treimi, ce va naşte fără-ncetare, până la sfârşitul veacurilor, pe fiii lui Dumnezeu după har şi fraţi ai Lui mai mici.

     Puterea este a Lui, ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar este şi dată Lui de Tatăl, drept răsplătire pentru desăvârşita ascultare de a Se întrupa, de-a pătimi şi de a învia. Dar nu numai puterea i-a dat-o Tatăl, ci şi judecata Lui toată, căci era după dreptate ca El, prin Care toate s-au făcut, să fie refăcute, judecate şi îndreptate. Pentru aceasta Se şi face El Păstor oilor celor cuvântătoare, care pot recunoaşte glasul Lui, fiindcă sunt ale Lui, El le-a gândit, El le-a dorit şi El le-a plăsmuit din nefiinţă. Dar Se face şi Miel, căci oamenii uitaseră de jertfă, de mila de aproapele, de treptele sfinţeniei, având iarăşi nevoie de-un Model, izvorâtor de puterea iertării, a renunţării şi a împăcării. Un Miel fără prihană, o jertfă-atotcurată, o cruce pe Golgota şi un mormânt întunecat, dar şi-o lume înnoită; aceasta este El, pe acestea le primeşte şi-aceasta o câştigă, cu scump sângele Său.

         Cu inimi pregătite, cu mintea curăţită 
     Ieslea din Betleem ne-aduce aminte de acestea toate, căci ea e şi mormânt şi loc de înviere; Pruncul e-ncoronat dintru-nceput, atât ca Împărat, cât şi ca Răstignit. Cele două planuri se însoţesc neîncetat, pentru ca şi în viaţa noastră să fim mereu ca pruncii de curaţi, dar şi gătiţi ca mieii de tăiere. El, Iisus Hristos, Stăpânul ce slujeşte, Se face om şi Dumnezeu rămâne, ca să ne înveţe ce este libertatea Lui: este slujire plină de-ascultare, de nevoinţă şi de îndurare. El ne vrea liberi şi stăpâni cu duhul pentru că în a Sa Împărăţie nu este loc decât pentru cei drepţi şi sfinţi, pentru cei liberaţi de patimi şi urgie şi ancoraţi în El pentru vecie!

Corul de îngeri care a însoţit venirea Lui ni L-a vestit ca Împărat al păcii şi ca Părinte al veacului ce va să vie; dar cum nici veacul nu-i al nostru, ci al Lui, aşa şi pacea pe care o aduce lumii, nu e din ea, ci e din cer adusă. După cum stăpânirea Lui nu înrobeşte, ci mai vârtos eliberează omul, nici pacea Lui nu e de suprafaţă, ci este restauratoare de fiinţă: în firea lui omul e bun de la zidire, iar ce e rău se-adaugă în timp şi îl corupe. De aceea, Domnul va trebui să şteargă mai întâi întinăciunea veche ce acoperise întru adâncuri chipul Său divin, iar mai apoi să ungă cu Mirul Său rănile cele de moarte aducătoare. Şi astfel îl împacă în mod real şi sigur pe om cu Dumnezeu, cu sine însuşi şi cu al său semen, avertizându-l ca şi pe Adam: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie şi mai rău!“. Pacea Lui dăruită nouă prin Duhul Sfânt e însăşi darul vieţii, căci a-L cunoaşte şi-a-L iubi pe Dumnezeu şi lângă El pe tot cel de aproape, e conţinut al vieţii spirituale, e bucurie de-nceput de drum spre veşnicia Celui ce-n lume a venit acum.

     Astfel Taina Naşterii preasfinte uneşte iarăşi cerul cu pământul, pe omul regăsit cu-al său Părinte, pe îngeri şi pe oameni întreolaltă, ca-n prima zi din raiul cel dintâi. Dar până la câştigarea celui de-al doilea rai, de Dumnezeul-Om, Iisus Hristos, Pruncul preasfânt va creşte, întărindu-Se cu duhul şi îndumnezeindu-şi tainic firea Lui umană, în ascultare de părinţi şi aşteptându-Şi ceasul, voinţa Tatălui s-o împlinească, cu har preasfânt pe toţi să-i înavuţească!

     La ceas de seară sfântă să stăm în aşteptare, cu inimi pregătite, cu mintea curăţită, la fel ca şi păstorii, ca oile smerite, căci vine El, Păstorul, să ne adune-n staul, Biserica Lui sfântă, curata Lui Mireasă. Lui să-I urmăm cu toţii, la Tatăl să ne ducă, prinos de ascultare, gătiţi de-mpărăţie, uniţi cu-al nostru Mire acum şi-n veşnicie! Lui fie slava toată, cu Tatăl şi cu Duhul, spre-a noastră mântuire!

Pr Prof Ştefan Buchiu

HRAM ÎN HAINE DE SĂRBĂTOARE

      În fiecare an, ziua de 6 decembrie reprezintă o mare bucurie pentru comunitatea de credincioşi ai parohiei Bucu.  Anul acesta a venit cu o bucurie în plus datorită înnoirii veşmintelor de pe Sfânta Masă din altar şi de la iconostase, prin grija deosebită a unei fiice a satului, care acum locuieşte pe alte meleaguri ale ţării.

      În afară de materialele cu iz bizantin care împodobesc sfânta noastră biserică, doamna Haretia, cea care le-a dăruit, ne-a lăsat şi câteva gânduri, justificând gestul făcut: "Donez aceste materiale pentru Sfântul Altar al Sfintei Biserici din Bucu, Judeţul Ialomiţa, satul în care m-am născut şi am crescut. În această Biserică m-am botezat şi tot aici, în faţa acestui Sfânt Altar m-am cununat în data de 08.01.1956.  De atunci am plecat din acest sat, pe care nu l-am uitat niciodată, de care îmi amintesc cu mare plăcere, iar, când am posibilitatea, mă întorc cu mare drag, în leagănul copilăriei mele.

      Haretia, fiica cea mare a lui Constantin Lepădătescu şi fiica satului Bucu.

       (21.11.2009 - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului)"

      Mulţumim doamnei Haretia pentru darul făcut bisericii noastre şi ne rugăm la Dumnezeu să-i răsplătească dragostea pentru sfântul lăcaş, dăruindu-i  viaţă veşnică în locaşurile preafrumoase ale Împărăţiei Cerurilor.

Înscrieţi-vă ca membri în comunitatea noastră

Dacă vi se par utile informaţiile de pe blog, înscrieţi-vă la categoria "Persoane interesate" si propuneţi teme pentru discuţii.

SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa.

Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive: evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil

Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti¬rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de¬venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.

In Mi¬neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu¬terea lor:

- La 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in Colosse din Frigia;

- La 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;

- La 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar¬hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi¬serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;

- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea¬za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un¬de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor.

Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Obiceiuri si traditii de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In credinta populara, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decat Arhanghelul Gavriil. El poarta cheile raiului, vegheaza la capul bolnavilor - daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor - daca le este harazit sa mai traiasca.

In trecut, in societatea traditionala, Arhanghelii erau cinstiti pentru ca "ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora". Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, Arhanghelii sunt sarbatoriti si ca patroni ai oilor. Exista obiceiul ca in dimineata zilei de 8 noiembrie, sa se faca o turta mare din faina de porumb, numita "turta arietilor" (arietii fiind berbecii despartiti de oi). Aceasta turta era aruncata in tarla oilor, odata cu introducerea berbecilor intre oi. Daca turta cadea cu fata in sus era semn de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos, era mare suparare.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

sursa: crestinortodox.ro

EVANGHELIA DUMINICII a XXIV - a DUPĂ RUSALII: ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR

Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.
Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.
Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?
Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.
Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.
Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit.
Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.
Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Luca 8, 41-56