duminică, 26 februarie 2012

Postul în civilizaţia materialistă

       “În toata vremea postul este de folos celor ce-l tin pre dânsul…”, spune imnografia Bisericii noastre din vremea Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, într-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice: “A trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului…”.
       Întotdeauna deci, dar mai ales acum, când Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii Ortodoxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.
       Mi-aduc aminte din copilarie, cu câta evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti îl tineam cu severitate. Sfântul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Si cu câta primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pastii “Se poate sa nu tii postul! Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci rânduiala postului”! Asa gândeau crestinii ortodocsi de altadata.
       Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strâmbat aceasta întelegere. Mi-aduc iarasi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. “Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament în munca, are nevoie de atâtea calorii pe zi si de o alimentatie bogata în vitamine…”. Caloriile si vitaminele reglementeaza alimentatia omului de azi, iar rânduielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si învechite.
       Într-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, încât conducerea Bisericii Ortodoxe se gândeste la o adaptare a rânduielilor traditionale pentru post. Între temele viitorului sinod panortodox este trecuta si aceea a Postului, socotit ca una din problemele grave ale vietii crestine ortodoxe si nu lipsesc printre teologi glasuri care propun o scurtare a duratei posturilor mari o împutinare a zilelor de post si o îndulcire a meniurilor de post.
       Sa-si fi pierdut oare postul în vremea noastra valoarea lui spirituala si puterea lui înnoitoare de suflet?
       De la început observam ca acest fel de întelegere are în vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.
       Dar aceasta întelegere a postului nu-i cea adevarata. Învatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata claritatea. “Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu manânca”. Sau altul: “Sa postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este înstrainarea de rautati, înfrânarea limbii, lepadarea mâniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramântul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar marele Hrisostom zice: “Postesti? Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, împaca-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mâinile noastre, ramânând curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca de înjuraturi si de vorbe nerusinate…”.
       Si numai aceste marturii, si s-ar putea aduce multime, sunt suficiente ca sa întelegem ca a lega postul numai de schimbarea si împutinarea mâncarii este o întelegere nedeplina, unilaterala.
       Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adânca prefacere si înnoire a întregii vieti sufletesti si trupesti a crestinului.
       Ne încredinteaza despre acest lucru aceia care au facut din post un prieten iubit pentru toata viata, marii postitori, sfintii.
       “Postul, zice Sfântul Isaac Sirul, este cale sfânta a lui Dumnezeu si temelie a toata virtutea. Este cununa pentru cei ce se înfrâneaza, frumusete a fecioriei si a sfinteniei, maica rugaciunii, înainte mergatorul tuturor faptelor bune…”. (Cuvântul 85). “Postul si înfrânarea, zic Parinti Patericului, sunt bogatia sufletului”, iar Sfântul Ioan Scararul zice: “Postul este luminare a sufletului, paza a mintii, sanatate a trupului, iertare a pacatelor, usa si desfatare a Raiului” (Treapta 14). Mântuitorul însusi ne spune în Sfânta Evanghelie, ca postul este arma nebiruita împotriva dracilor (Marcu 9, 29). Si iarasi cântarea bisericeasca din Postul Mare zice: “Bântuelile dracilor nu îndraznesc asupra celui ce posteste, iar îngerii stau mai aproape de cei ce se curatesc cu postul” (Triod).
       Astfel, postul se arata ca un mestesug duhovnicesc, care angajeaza întreaga noastra fiinta: sanatate trupeasca, sfintire sufleteasca si trupeasca, iertare de pacate, cale catre cer, arma nebiruita împotriva dracilor, toate acestea si mai multe decât acestea ni le mijloceste postul. Care crestin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?
       Mântuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de post, a postit totusi pentru ca sa ne învete cu pilda, cât de mare este folosul postului. De aceea, Sfântul Isaac Sirul adauga: “Postul este arma lucrata de Dumnezeu. Si daca Legiuitorul însusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea nu trebuie sa posteasca? Si care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osândit?
       Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea si Biserica l-a rânduit de-a lungul întregului an, în posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din întâlnirea cât mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun prieten pe calea desavârsirii crestinesti si a poruncit cu hotarâre ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l nesocotesc sa fie scosi din Biserica. Aceasta severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin îndreptatita, deoarece nu este posibila desavârsirea crestineasca, mântuirea sufletului fara ajutorul postului. Câteva exemple sunt edificatoare.
       Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara oxigen, tot asa si sufletul nu poate trai fara rugaciune. Sfintii Parinti numesc rugaciunea “înaltarea mintii catre Dumnezeu”, “Convorbire cu Dumnezeu”. Dar cine nu stie ca omul îngreuiat cu mâncare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamântesti, necum pentru înaltarea catre Dumnezeu în rugaciune. Si dimpotriva, mintea celui usurat cu înfrânare si post este sprintena si usor se înalta pe aripile rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt strâns legate împreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori, au fost si postitori.
       Pocainta, spun Sfintii Parinti, este cea mai înalta dintre virtuti, mijloc de continua desavârsire a crestinului, lucrare permanenta a sufletului, care ne trece peste marea vietii spre raiul cel vesnic. Dar ea este asa de legata cu postul încât se confunda cu acesta. Este de neconceput pocainta fara post.
       Tot asa putem spune si despre milostenie, despre smerenie, despre curatirea de toate patimile care robesc pe om si despre toate virtutile, daca le-am lua pe rând, ca se sprijina pe post. Cu adevarat, asa cum spune Sfântul Isaac Sirul: “Postul este temelia a toata virtutea”.
       Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?

(extrase din: Chemarea Sfintei Ortodoxii – Ieromonah Petroniu Tanase)

marți, 14 februarie 2012

Decalogul postului

       Pentru a-şi dobândi roade folositoare de suflet şi mântuitoare, înfrânarea trupească de la anumite mâncăruri, băutură şi plăceri trebuie să fie dublată de un post duhovnicesc.
       În evlavia ortodoxă, s-a impus un aşa-numit "decalog al postului", adică zece poveţe sau reguli ce trebuie urmărite atunci când postim, dacă vrem ca postul sau înfrânarea noastră să fie o adevărată "înflorire" a sufletului.

1. Înfrânează-te de la mâncare, băutură şi de la orice plăcere trupească!
2. Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie în inimă; mergi şi te împacă cu cei ce ţi-au greşit! Iartă din toată inima ta pentru ca şi Domnul să te ierte pe tine!
3. Spovedeşte-te cât mai grabnic la preot! Mărturiseşte toate păcatele, greşelile şi patimile! Ai grijă: păcatul cel mai mare este acela care te stăpâneşte pe tine! Leapădă-l!
4. Nu te certa, nu blestema, nu înjura! Cei care înjură se aseamănă celor ce au scuipat faţa lui Hristos în timpul patimilor Sale!
5. Roagă-te în fiecare zi, dimineaţa şi seara, după puterile tale! Însoţeşte rugăciunea ta smerită cu îngenuncheri şi metanii! Roagă-te şi pentru duşmani, ca Domnul să aducă pace şi înţelegere între toţi!
6. Fă milostenie după puterile tale! Dă de pomană acolo unde sunt văduve, orfani, săraci, familii nevoiaşe sau cu mulţi copii!
7. Întoarce la credinţă pe un om păcătos şi neştiutor, dă-i un sfat bun, îndeamnă-l la o faptă bună, vino împreună cu el la biserică!
8. Mergi şi vizitează un bolnav, un muribund, un infirm sau un neputincios; uşurează suferinţa lui, după puterile tale!
9. Pomeneşte-i pe cei morţi, după rânduielile Bisericii!
10. Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să-ţi spui: "Slugă netrebnică sunt, pentru că nu am făcut decât ceea ce eram dator să fac!" (Nicoleta Olaru)

Preluat din cotidianul Lumina din 14 feb 2012