duminică, 25 decembrie 2011

Naşterea Domnului, sărbătoarea bucuriei în Ortodoxie

             Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele şi în casele credincioşilor. Dacă la Paşte bucuria vine după o săptămână de tristeţe din cauza pătimirilor îndurate de Domnul nostru Iisus Hristos, Crăciunul nu este umbrit de nicio urmă de tristeţe şi este trăit din plin ca sărbătoare a bucuriei de copii şi de părinţi deopotrivă.
            Izvorul bucuriei noastre este Însuşi Dumnezeu, Care nu a îngăduit ca neamul omenesc să rămână chinuit de diavol pentu totdeuna şi ne-a trimis Mântuitor, chiar pe Fiul Său, făcut om, ca pe toţi cei ce suntem asemenea Lui după omenitate să ne ridice împreună cu El la ceruri. Coborârea lui Dumnezeu pe pământ prin Fiul Său este manifestarea în plan văzut a iubirii milostive a lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne învaţă că la baza întrupării Fiului lui Dumnezeu stă iubirea, atributul principal al lui Dumnezeu. „Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Său în lume”, iar continuarea textului Evangheliei ne linişteşte sufletele cu nădejdea mântuirii: „ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”  După spusele aceluiaşi evanghelist, Sfântul Ioan, cei care îl primesc pe Hristos ca Mântuitor şi cred în Dumnezeirea Lui, nu vor fi osândiţi la judecată, ci vor trece în Împărăţia lui Dumnezeu alături de sfinţi fără a fi supuşi judecăţii.
            Dumnezeu ne învaţă în ziua Crăciunului că adevăraţii Săi fii trebuie să dea dovadă de dragoste frăţească şi de smerenie: dragoste după modelul Său, care a binevoit a trimite în lume pe Fiul, fără a se gândi numai la Sine şi fără a păstra dragostea intratrinitară închisă în Sine, ci deschizându-o spre oameni; iar smerenie, după modelul Fiului, Care, deşi Dumnezeu după fire, nu a refuzat să se facă şi om, ci a coborât la făpturile căzute, asemenea robului, ca să-i ridice pe toţi împreună cu El la Împărăţie.
            Bucuria Crăciunului are în primul rând un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii,  care va scăpa omenirea de păcat. În al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun ca o manifestare a dragostei între oamneni după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moş Crăciun şi este dator să joace acest rol deoarece făcând aceasta imită pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul şi cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor. Astfel, Hristos devine darul veşnic făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morţii, vindecarea bolnavilor, învierea morţilor şi nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinţii Evanghelisti. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aştepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Darul, ca manifestare a dragostei frăţeşti face ca starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru sine, ci să se răspândească şi la ceilalţi. Bucuria deplină nu vine atunci când mă bucur doar eu şi altul este în lipsuri, ci când eu mă bucur şi îi fac şi pe alţii să simtă aceeaşi bucurie. 
            Cu adevărat, Naşterea Domnului poate fi socotită sărbătoarea dragostei divine şi învingerea egoismului din sufletele noastre. Încă din momentul Naşterii Domnului, cosmosul nu a rămas dator, ci a răspuns cu darurile sale la darul primit de la Dumnezeu: pământul a oferit peştera, îngerii cântarea de bucurie, magii darurile, iar darul oferit lui Dumnezeu din partea întregii umanităţi a fost Preasfânta Fecioară Maria, care va deveni prin harul Duhului Sfânt: Născătoare de Dumnezeu, Maică şi Fecioară.
            Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoţii jertfa cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au răsdăpândit în lume bucuria naşterii cântând primul colind „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire” şi au anunţat bucuria naşterii Domnului păstorilor din jurul Betleemului: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mare că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul.” Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtăşirea aceleiaşi bucurii pe care îngerii au avut-o la Naşterea Pruncului Sfânt.
            Momente de bucurie oferă oamenii de Crăciun prin vestirea Naşterii Domnului. Cei care colindă se aseamănă îngerilor şi aduc bucurie în casă. Aşa se explică faptul că obiceiul colindatului a reuşit să treacă în al treilea mileniu de existenţă fără a-şi pierde valoarea, pentru că fiecare an reprezintă un „astăzi” continuu, iar pruncul Hristos se naşte de fiecare dată, aduce mereu bucurie oamenilor şi le reîmprospătează nădejdea veşniciei.
            Cu ocazia Crăciunului, toate familiile din lume au motiv de bucurie, mai ales cele sărace. În casele sărace pătrunde mai bine speranţa în ziua de Crăciun şi îşi face loc credinţa că Dumnezeu nu îi uită niciodată pe oamneni, ci le poartă de grijă. Iisus s-a născut într-o familie modestă, Iosif şi Maria au rătăcit mult timp prin Betleem până să găsească loc de odihnă, însă cu toate acestea Dumnezeu a binecuvântat această familie şi au primit cel mai mare dar, dorit de orice familie de pe pământ: un Prunc Dumnezeiesc, care va şterge păcatele lumii. Gândind la acest lucru, în casele sărace nu ar trebui să fie urmă de tristeţe în ziua Crăciunului, căci tuturor Dumnezeu le poartă de grijă şi va rândui în aşa fel încât să se risipească durerea şi întristarea de pe feţele oamenilor când va socoti el că este mai de folos pentru mântuirea lor.
            Ajutorul pentru cei săraci poate veni în mod direct de la Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori, el trebuie să vină prin intermediul oamenilor. A lăsat Dumnezeu pe lume şi săraci ca să pună la încercare dărnicia noastră şi a trimis în lume pe Fiul Său făcut om ca să ne arate că izbăvirea oamenilor din necazuri şi dureri o lucrează prin oameni. Aşa se explică de ce în perioada Crăciunului se înmulţesc acţiunile umanitare şi fericiţi sunt aceia care menţin acest obicei ca o permanenţă în viaţa lor, care vestesc bucuria Crăciunului cât mai des cu putinţă şi care reuşesc să aducă bucurie în casele oamenilor de cât mai multe ori.
            Cu ocazia marelui praznic al Naşterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peşteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie şi pace în casele noastre.

vineri, 2 decembrie 2011

INVITAŢIE LA HRAM

       Toţi enoriaşii parohiei noastre sunt invitaţi marţi, 6 decembrie 2011, în casa lui Dumnezeu pentru a-l cinsti după cuviinţă pe marele ierarh al Bisericii, SFÂNTUL NICOLAE, ocrotitorul sfântului locaş. Hramul unei biserici este moment de bucurie şi cel mai potrivit prilej de a-l slăvi pe Dumnezeu, Cel ce face lucruri minunate prin sfinţii Săi.
       Pentru rugăciunile ierarhului Tău, Nicolae, Doamne dă pace poporului tău şi sufletelor noastre mare milă.